“Medicina de familie este cea mai importantă forţă din sistemul sanitar. În cabinetele medicilor de familie ar trebui să se rezolve 85% din problemele de sănătate ale românilor”, a declarat Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii, în cadrul Conferinţei de pediatrie pentru medicii de familie.
Ritli Ladislau a mai spus că este necesară extinderea centrelor de permanenţă. În prezent, la nivel naţional sunt organizate 117 astfel de unităţi, iar numărul cererilor de înfiinţare este de 100.
“Am fost surprins să aflu că, din bugetul de 20 milioane de lei alocat finanţării centrelor de permanenţă, CNAS a cheltuit până în această lună doar puţin peste 40%. Am să verific împreună cu reprezentanţii acestei instituţii, care acum este în coordonarea noastră, motivele pentru care nu au fost solicitate mai multe fonduri pentru plata medicilor de familie care fac gardă în centrele de permamnenţă”, a explicat Ritli Ladislau.
Mai mulţi bani pentru medicina de familie
Publicat la 16.09.2011, 10:45:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR 17 august 2026: 1 euro = 5.2419 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Bursa americană intră în a treia săptămână de creșteri. Inflația scade, dar dobânzile și petrolul țin presiunea ridicată
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 17 august: 1 euro = 5.2436 lei. Romgaz +1.59% și Transgaz -2.70% pe BVB

Piețe financiare
Fideli titlurilor de stat Fidelis. Investițiile românilor din august, aproape duble față de iunie

Piețe financiare
