Mărturiile celor scăpaţi din infernul Statului Islamic (ISIS) sunt de-a dreptul cutremurătoare. Crâmpeie dintr-o viaţă trăită cu teama că în orice moment poţi fi omorât, răpit sau torturat chiar şi pentru un salut sau o privire greşită, scrie adevarul.ro
Cei scăpaţi în ultimele zile din satele şi oraşele încă sub controlul ISIS au trecut prin iad. În tabăra Zelikan din nordul Irakului zilnic sosesc zeci de civili dinspre Mosul.
Femei, copii şi bărbaţi. Tineri şi bătrâni deopotrivă, care cu ce-au apucat să adune în graba fugii din calea urgiei Statului Islamic. Au privirile extenuate, sunt epuizaţi şi poartă încă semnele Califatului pe ei. Bărbaţii au barbă, femeile sunt acoperite din cap până-n picioare, iar copii au privirea goală, ca şi cum ar fi văzut moartea cu ochii. Vin în grupuri mici, câte trei-patru familii deodată, majoritatea din aceleaşi sate. Iniţial, toţi cei care vin dinspre zone controlate încă de ISIS sunt procesaţi de forţele kurde Peshmerga în apropiere de linia frontului.
„Abia după ce primesc autorizaţia din partea forţelor militare pot fi transferaţi în tabere de refugiaţi“, susţine Rasheed Hussein, angajat al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR).
Închişi în ei înşişi
Tabăra a fost deschisă în urmă cu trei zile, adugându-se altor 25 de facilităţi similare în Kurdistanul irakian. Toate susţinute de UNHCR, UNICEF, WFP şi alte organizaţii umanitare internaţionale.
„E un un efort umaniatar uriaş, care trebuie susţinut de mai toate ONG-urile cu profil umanitar“, adaugă Rasheed, în drum spre corturile celor care au sosit doar cu o zi în urmă.
Cu toate că tabăra e departe de prima linie a conflictului, bine securizată şi cu toate facilităţile necesare, oamenii sunt atât de traumatizaţi încât la vederea unei camere sau aparat foto se închid în cort şi refuză să vorbească.
Nu au încredere în nimeni şi cred că ISIS îi poate găsi peste tot, chiar şi în România. Cu toate acestea, Khaled, un profesor de matematică din Cachi, un sat la doar câţiva kilometri de Mosul, e de acord să ne vorbească, însă fără a-i arăta faţa.
„Intraţi. Am să vă povestesc tot“, oftează, în timp ce pe chip i se citeşte amestecul de suferinţă şi epuizare. Fraţii săi, Abed şi Ahmed i se alătură. Ne adăpostim de arşiţă în umbra cortului generos şi, din te miri ce, apare o tavă cu ceai dulce şi puternic aromat. În zgomotul linguriţelor ce lovesc sacadat paharele mici de sticlă şi al şiragurilor de mătănii învârtite pe mână de cei trei bărbaţi, cărora le-am dat nume fictive din motive lesne de înţeles, Khaled îşi începe povestea.
Citeste mai mult: adev.ro/ofmjfv