Redăm mai jos scrisoarea acestei angajate, care a fost publicată de Forbes.com.
Ea spune că jobul ei, de director de comunicare al unei organizații internaționale non-profit sună extraordinar de bine, însă numai pe hârtie. CV-ul său postat pe pagina organizației ar putea sugera că jobul său este aproape de vis. Iar de fiecare dată când merge la un eveniment de socializare sau la o conferință, oamenii îi spun: „Aș vrea să am serviciul tău!”
Însă angajata respectivă are o cu totul altă părere. „Ei nu au nicio idee cât de urâtă e munca mea. Șefa mea literalmente nu-și poate imagina să mă poată găsi. Ea este exigentă, fără nicio limită, schimbătoare și complet oarbă la nevoile mele (sau la nevoile oricui altcuiva) pentru o viață personală”, scrie femeia.
„Ea dă telefoane, e-mailuri și îmi scrie în mod constant, și îmi scrie și mă apelează din nou, până când revin la ea, chiar și în weekenduri. Dacă îi răspund că sunt la pediatru, îmi va spune „Sună-mă când ajungi înapoi în mașină!” Ea are un anumit temperament și nu are niciun respect pentru prioritățile mele, numai pentru ale sale”, scrie directorul de comunicare.
Aceasta își amintește o situație în care șefa sa a sunat-o la miezul nopții fără niciun alt motiv decât că ea a avut un brainstorming. I-a spus să rețină informația până dimineața, i-a închis telefonul și s-a culcat la loc. În consecință, șefa ei a fost rece cu ea timp de două săptămâni.
„Ea este un caz de stres fără speranță și a divorțat cu doi ani în urmă, deoarece nu putea vedea nicio linie care să separe munca de viața personală”, explică femeia.
Și atunci, v-ați putea întreba de ce mai stă la acest job infernal? Iată motivul: „Salariul meu anual este mai mare decât prețul casei mele, și am o casă frumoasă. Îmi dau seama că e un motiv prost pentru a sta într-un loc de muncă îngrozitor care mă stoarce de dorința de a trăi, dar nu am niciun minut și nicio celulă a creierului în plus pentru a mă dedica vreunui plan de căutare a unui loc de muncă. Mă simt ca și cum sunt blocată într-o roată de hamster care merge cu 80 de mile pe oră”.
De fapt, marea problemă a acestei angajate este că nu mai are timp deloc pentru familia sa. „Soțul meu este simpatic, dar ajunge și el la capătul puterilor”, scrie femeia.
Deși își dă seama că ar fi trebuit să stabilească anumite limite cu șefa sa, înainte ca lucrurile să fi ajuns atât de rău, „dar la început mi-a plăcut să fiu atât de aproape de centrul activității. Acum urăsc acest lucru și cred că, dacă șefa mea nu ar conduce o organizație atât de mare, ar fi considerată nebună, deoarece exact asta este”.
Această angajată mai spun că are doi copii, unul de patru ani și altul de șapte ani, și că „nu vreau să crească fără mamă, fie pentru că nu se oprește niciodată din muncă, fie pentru că se va distruge într-o zi”.