Mașinile vor suna singure la 112

Comitetul care răspunde protecția consumatorilor, din cadrul Parlamentului European, a votat proiectul de lege cu 26-3, astfel că mai rămâne ca acest proiect să fie supus votului în plenul parlamentului, în cadrul unei sesiuni din aprilie. Totuși este de așteptat ca în plen, PE să voteze acest proiect, care ar urma să intre în vigoare din 2018.

Idee nu este una nouă, unii producători auto, mai ales în SUA și Canada, oferind deja acest serviciu. Spre exemplu General Motors a implementat serviciul OnStar, care poate apela la urgențe în caz de accident. Sistemul a fost preluat și de către divizia europeană a GM, Opel, care va introduce OnStar pe 13 piețe europene. Serviciul va fi unul complex, șoferul putând intra în legătură, prin apăsarea unui buton, cu un dispecer, care să-i ofere informații diverse în limba sa.

Sistemul implementat în UE ar urma să se numească eCall, iar pași pentru introducerea acestuia au fost făcuți încă din 2014. Votul din PE a venit drept urmare a unui acord la care au ajuns deja toate cele 28 state europene.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed