Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, avertizează: Impactul bugetar al legii salarizării este 4,8 miliarde de lei, riscăm deficit excesiv

Anca Dragu a reamintit că, potrivit legii responsabilităţii fiscal-bugetare, adoptată în 2010, „cu 180 de zile înainte de alegeri nu pot creşte cheltuielile salariale şi nu pot fi luate măsuri care să conducă la aceste cheltuieli”.

 

„Prevederile spun clar că orice cheltuială trebuie docunentată şi însoţită de sursa de venit. E vorba de responsabilitate fiscal-bugetară şi este vorba de mai multe iniţiative legislative votate în ultima perioadă”, a subliniat Anca Dragu.

Ministrul Finanţelor a amintit şi de proiectele ambiţioase cuprinse în Master Planul General de Transport (lucrări de infrastructură mare, cum ar fi Autostrada Sibiu-Piteşti sau Comarnic-Braşov), arătând că şi acestea pun presiune pe bugetul de stat.

 

„Avem, de asemenea, cheltuieli ambiţioase pe Masterplan. Dacă toate aceste cheltuieli sunt puse în buget, probabil că s-ar putea ca deficitul să sară de 4%”, a mai spus ministrul.

 

Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat luni majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017. Amendamentul a fost votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

 

Marţi dimineaţa, premierul Dacian Cioloş a declarat că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB. Premierul a subliniat, într-un interviu la Adevărul Live, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi „catastrofal”, fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor. Primul-ministru a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale – cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază – nu fac decât să crească dezechilibrele între diverse categorii de bugetari.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed