Mișcare disperată a monarhiilor petroliere din Golf. PAGUBELE sunt prea mari

Pe lângă obstacolele tehnice şi administrative, în prezent, acest proiect se confruntă şi cu o criză diplomatic fără precedent provocată de ruptura relaţiilor între Qatar şi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein. Această criză a pus sub semnul întrebării reforma fiscal colectivă pe care o aveau în vedere ţările membre ale Consiliului de Cooperare a Golfului(CCG).

 

Primele care vor introduce TVA la începutul lui 2018 sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe şi Qatarul, iar restul statelor din CCG, Kuweit şi Oman, vor adopta o măsură similară la o dată ulterioară.

 

Dacă criza diplomatică care a început la 5 iunie se va prelungi, Qatarul va fi nevoit să înlocuiască importurile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, estimate la 4,55 miliarde de dolari pe an cu bunuri mai costisitoare venite de la furnizorii din afara CCG, apreciază M.R. Raghu, vicepreşedinte la Kuwait Financial Center.

 

‘Introducerea TVA în acest scenariu ar duce la presiuni inflaţioniste, în special pentru produsele alimentare’, precizează M.R. Raghu. Conform acestuia, dacă criza se prelungeşte, Qatarul ar putea amâna implementarea TVA, dar reforma fiscal nu va putea fi abandonată pentru că guvernele din CCG vor să îşi majoreze veniturile.

 

“Chiar dacă va fi introdusă TVA, aceasta este puţin probabil să afecteze reputaţia CCG de regiune cu impozite reduse şi să îi reducă atractivitatea în rândul expaţilor”, susţine Monica Malik, economist şef la Abu Dhabi Commercial Bank. Aceasta menţionează că un nivel al TVA de 5% este destinat ‘echilibrării veniturilor publice şi favorizării unui mediu comercial atractiv atât pentru expaţi cât şi pentru companii’.

 

Micii comercianţi de pe străzile din Dubai se tem că introducerea TVA le va afecta marjele de profit şi nu vor putea transfera pe seama clienţilor.

 

Introducerea TVA face însă parte din măsurile adoptate de monarhiile petroliere din Golful Persic pentru a-şi reduce dependenţa de veniturile din petrol şi a-şi diversifica sursele de venit. Deşi un nivel al TVA de 5% nu va rezolva presiunile fiscale cu care se confruntă guvernele din Golful Persic, ea constituie totuşi un instrument în vedere asigurării sustenabilităţii fiscale viitoare.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed