Moscova: SUA au lansat o „vânătoare” de ruşi în toată lumea

Într-un comunicat emis vineri, Moscova acuză de asemenea Washingtonul că răpeşte cetăţeni ruşi, citând cazul lui Vladimir Drinkman, care a fost extrădat anul acesta din Olanda în Statele Unite.

„Crezând că poate face tot ce vrea, Washingtonul merge până la răpirea cetăţenilor noştri”, a precizat Ministerul rus de Externe.

Drinkman a pledat nevinovat la acuzaţiile de conspiraţie cu cel puţin alte patru persoane în vederea instalării de programe de piratare în reţelele cibernetice ale unor companii financiare, procesatoare de plăţi sau lanţuri comerciale din toată lumea.

„Ameninţarea detenţiei sau arestării în baza mandatelor emise de autorităţile şi serviciile speciale ale SUA în ţări terţe persistă. Este chiar reală”, se arată în comunicat.

„Autorităţile americane continuă practica inacceptabilă a vânării ruşilor în toată lumea, ignorând normele dreptului internaţional şi forţând mâna altor state”, se mai arată în comunicat.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt la cel mai redus nivel de la sfârşitul Războiului Rece, în special din cauza rolului Moscovei în conflictul armat din estul Ucrainei.

Puterile occidentale au impus sancţiuni Rusiei din cauza sprijinului direct acordat separatiştilor din estul Ucrainei, deşi Moscova neagă aceste acuzaţii.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed