Autor: Raluca Lipan | Sursa: Standard.ro | Publicat: 12 sep 2007, 00:00
Dupa premiera din Bucuresti, filmul va porni intr-un turneu prin 35 de orase din tara.
Filmul lui Cristian Mungiu va avea premiere regionale la Iasi, Timisoara si Brasov, dupa premiera din Bucuresti, de pe 14 septembrie. Incepand cu data de 17 septembrie, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” va fi proiectat in salile caselor de cultura din orasele unde nu mai exista cinematografe, a declarat regizorul, intr-o conferinta de presa.
Caravana Cinematografiei este sustinuta de Vodafone si Unilever si are drept scop sondarea publicului de film. “Astept sa vad reactia publicului. Vom avea ocazia sa aflam daca in Romania nu se mai merge la cinema pentru ca nu mai sunt sali”, a spus Cristian Mungiu. La vizionari va fi prezenta si echipa filmului, care va fi deschisa discutiilor cu spectatorii.
Regizorul nu va participa la caravana decat la final, fiind pana atunci retinut cu angajamente in strainatate, la premiera filmului din Belgia, la decernarea Marelui Premiu FIPRESCI la gala de deschidere a Festivalului de la San Sebastian si la participarea filmului la festivalurile de la New York si Pusan. Pentru caravana prin tara, echipa lui Mungiu a adus echipament din Germania, care sa fie instalat in casele de cultura. In decurs de o luna, caravana va ajunge la Roman, Vaslui, Barlad, Focsani, Galati, Braila, Tulcea, Constanta, Calarasi, Drobeta Turnu-Severin, Resita, Petrosani, Zalau, Miercurea-Ciuc si Satu Mare.
Dupa incheierea caravanei, Mungiu va organiza un talk-show pe tema publicului de cinematografie si a situatiei in care se afla distributia de film in Romania, in cadrul caruia va fi prezentat si documentarul realizat pe tot parcursul Caravanei.
“Sunt pregatit sa tragem orice tip de concluzie dupa aceasta luna de zile: sa constatam ca exista inca interes pentru filmul de cinema sau nu. Nu vreau sa influentam in nici un fel concluzia”, a mai adaugat cineastul.
Cristian Mungiu a spus ca, deocamdata, nicio televiziune nu a cumparat “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, desi sunt tratative in desfasurare.
“Probabil, va ajunge intai la televiziunile prin sistemul pay-tv si apoi la celelalte. Eu sper ca acest film va avea o soarta cat mai lunga in cinema. Apoi vom scoate un DVD, facut cat mai profesionist si abia apoi va ajunge, probabil, la televiziune, probabil peste un an si jumatate”, a precizat regizorul.
De asemenea, Mungiu a spus ca seria “Amintiri din epoca de aur”, din care face parte si “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, nu s-a incheiat, dar va fi continuata de povesti care vor schimba tonul, vor fi povesti hazlii despre efectele colaterale generate de propaganda comunista.
“Astept sa vad reactia publicului. Vom avea ocazia sa aflam daca in Romania nu se mai merge la cinema pentru ca nu mai sunt sali Cristian Mungiu regizor
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi