Noua lege RCA. „Transportatorii trebuie protejaţi, dar în limita bunului simţ”

După aplicarea noii legi RCA, asigurările s-au ieftinit cu mai mult de jumătate pentru cei care au condus regulamentar, fără a provoca accidente în trafic. De cealaltă parte, conducătorii auto care nu pot fi consideraţi chiar un exemplu la volan, fiind deseori implicaţi în incidente rutiere, sunt nevoiţi să scoată din buzunar mai mulţi bani, poliţele fiind cu 150% mai scumpe.

„Normal este ca cel care greşeşte să plătească, iar cel care se comportă normal în trafic să aibă discount şi un preţ cât mai mic al asigurării. Eu doresc ca în piaţa asigurării din România să implementăm ideea de normalitate. Ceea ce a fost până acum a fost o chestiune de dezechilibru. Când vorbim de tarife plafonate şi de tarife bonus-malus în care eşti bonusat cu 50% şi malusat cu 50%, este ca şi când ar fi normal, dar nu este în regulă. Cel care respectă legea trebuie să fie protejat, iar cel care nu o respectă trebuie să fie orientat către partea cea bună”, a declarat, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu.

Transportatorii atrag atenţia însă că preţurile asigurărilor nu respectă tarifele plafonate, aceştia fiind nevoiţi să plătească mai mult. Reprezentanţii ASF spun că au în vedere protejarea transportatorilor, dar doar în condiţiile în care aceştia dovedesc că sunt responsabili pe şosele şi nu provoacă incidente.

„Noi ne-am gândit la toate segmentele de clienţi, indiferent de breasla în care profesează. Am implementat ideea de client cu risc ridicat, care va plăti mai mult, pentru că rata daunei este mai ridicată, severitatea este mult mai mare, iar dacă din acest segment fac parte şi transportatorii, ei trebuie să plătească. Nu trebuie să ajungem ca preţurile să escaladeze aşa cum s-a înregistrat în anul precedent, în care preţurile au crescut de trei sau patru ori, în condiţii de lipsă de sustenabilitate. La rândul lor, transportatorii trebuie protejaţi, însă într-o limită a bunului simţ. M-am bucurat că asigurătorii au înţeles acest lucru şi că, din mai până în prezent, nu avem creşteri de tarife”, a mai precizat Cornel Coca Constantinescu.

În următoarea perioadă, tarifele RCA ar urma să crească şi mai mult. Allianz Ţiriac şi Omniasig VIG, doi dintre cei mai mari jucători din piaţa asigurărilor, au notificat sau urmează să notifice Autoritatea de Supraveghere Financiară în privinţa intenţiei de a schimba tarifele RCA. Mişcarea este prima de acest tip după intrarea în vigoare a noii legi privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto şi a normei aferente. Preţurile se vor schimba cel mai devreme din octombrie, din cauza unor probleme de ordin birocratic, induse de noile reglementări în domeniu.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed