„Nu cred ca sunt un pericol public”

”Am fost cercetat în 7-8 dosare. Dacă pentru fiecare dosar aș fi stat câteva luni (în arest – n.r.), unde s-ar ajunge? Eu sunt de acord ca Procuratura trebuie să își facă treaba și ce spune instanța. Nu cred ca sunt un pericol public, în contextul în care sunt și niște evenimente care sunt umane, până la urmă, lumești, cum ar spune Patriarhul Daniel. (…) Am cerut controlul judiciar și pentru că urmează să devin tată și pentru că vreau să intru într-o normalitate”, a declarat Vanghelie.

”Când se va demostra ceva concret, că am primit ceva, în acel moment nu mă mai vedeți în spațiul public, că nu mă mai interesează”, a mai spus fostul edil.

Referitor la denunțuri, Marian Vanghelie a spus că cele mai bune sunt denunțurile publice, nu cele făcute pentru a scăpa de arest.

”Eu cred că cele mai bune denunțuri sunt alea publice, nu bazate pe tensiune sau stres sau «hai să spunem de X sau de Y ca să ieșim mai repede». Dacă te uiți dimineața la oglinda aia mică – aveam o oglindă mică și întunecată – în momentul în care ieși afară trebuie să te uiți la fel”, a declarat Vanghelie.

Cât despre o posibilă întoarce la conducerea Primăriei Sectorului 5, fostul edil a spus că încă se gândește cum ar fi mai bine să procedeze, subliniind că totul depinde de voința cetățenilor.

”Nu țin neapărat. Și eu am o dilema ce e bine să fac. E în funcție de cum văd reacția oamenilor. Dacă oamenii consideră că merit, atunci poate mă gândesc să mă întorc (la Primărie – n.r.).

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed