Nu se teme de ANAF. A eliberat ultimul bon fiscal în urmă cu patru ani

Rupt de lume, aşa am putea spune despre un gestionar de la un magazin sătesc din Greci, care vindea marfa din magazin ca pe vremea lui Pazvante Chioru. Deţine o casă de marcat, dar ca obiect de decor fiindcă ultima tranzacţie este făcută în data de 5.04.2011, iar documentele contabile erau ţinute în altfel de registre decât cele legale. Nici măcar controalelor celor de la ANAF din ultima vreme nu au reuşit să-l sperie pe om.

“Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Strehaia împreună cu Posturile de Poliţie Floreşti şi Broşteni au efectuat activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pe raza comunei Greci, ocazie cu care, la un magazin sătesc, gestionarul, de 58 ani, evidenţia documentele contabile în alte registre decât cele legale şi deţinea o casă de marcat în care ultima tranzacţie a fost făcută în data de 05.04.2011”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor ţigări, băuturi alcoolice şi spirtoase, bunuri şi alte produse în valoare totală de peste 5.000 lei, iar gestionarul s-a ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed