robin hood / Marţi, 31 Ianuarie 2012 12:09
necesar
da, va trebui sa adopte pwula ruandeza si aia o sa-i salveze
Sursa: Deutsche Welle | Publicat: 30 ian 2012, 22:20 | Actualizat: 30 ian 2012, 22:20
Agenda summitului european de la Bruxelles nu include Grecia printre subiecte. Dar, odată lansată ideea unui comisar bugetar pentru Grecia, agenda prestabilită devine aproximativă.
Părerile sunt, în fapt, unanime: Grecia ratează şanse după şanse; iar în absenţa unei noi infuzii monetare, incapacitatea de plată scoate iarăşi dinţii. Cu atât mai mult cu cât situaţia economică a ţării, măsurată de reprezentanţii troikăi UE - FMI - BCE, pare mult mai alarmantă decât se estimase iniţial. Între timp, promisiunile primite de giranţii internaţionali ai salvării Greciei din partea guvernanţilor de la Atena mai degrabă nu avansează, Deutsche Welle
Â
În acest peisaj financiar-apocaliptic, nu e de mirare că s-a ridicat cineva să propună un comisar european responsabil, la Atena, cu implementarea austerităţii. Cu atât mai puţin surprinzător este faptul că tocmai de la Berlin s-a auzit vocea care a solicitat un asemenea inspector şef peste guvernul elen - Germania şi-a asumat, de fapt, riscul cel mai mare în salvarea Greciei şi colegii creştin-democraţi de partid ai cancelarei Angela Merkel i-au cerut cu insistenţă maximă rigurozitate în relaţia cu partenerul-problemă.
Â
La o privire mai atentă, o asemenea idee nu este cu mult mai puţin populistă decât măsurile care au adus Grecia în starea actuală: ceea ce ar putea suna bine în urechile electoratului german ar fi încă o lovitură dată parlamentarismului grec. Reducerea la tăcere a Legislativului de la Atena este departe de a fi o soluţie. Un comisar cu drept de veto ar fi confirmarea unei stări pe care lumea încă se fereşte să o aştearnă în documentele oficiale: falimentul de stat. În plus, opinia publică elenă a fost pusă în stare de alertă, presa prevestind nici mai mult nici mai puţin decât riscul instalării unor funcţionari nazişti peste capul guvernului grec şi fără nici o autorizare constituţională. Şi, apoi, cine s-ar încumeta să asume responsabilitatea preluării unei ţări în pragul insolvenţiei? Vor - sau pot - Uniunea Europeană şi administratorii zonei euro să se înhame la o asemenea misiune, în condiţiile în care Grecia nu este o firmă iar pe greci nu-i poţi disponibilza de cetăţenie?
Â
Probabil că, de fapt, propunerile Berlinului s-au dorit o metodă de a creşte presiunea pe legislativul de la Atena. Grecilor, mai exact celor ce le administrează ţara, li se arată instrumentele de tortură. Drept e că, între timp, nu mai crede nimeni în poveşti cu suveranitatea financiară a Greciei; ţara se alimentează, de doi ani, din bugetul comunităţii internaţionale, cea care, la fiecare trei luni, controlează ştatele contabilităţii Atenei şi face recomandări draconice - şi a schimbat chiar şi un guvern politic ales cu unul de tehnocraţi.
Â
Dar supercomisarul european ar fi cel mai nefericit drum. Grecia trebuie să se ajute singură. Dacă doreşte, desigur. Între timp, celelalte state din zona euro ar trebui să renunţe la a mai pompa bani într-un sac fără fund. Iar Greciei nu-i rămâne decât soluţia de a părăsi uniunea monetară şi a porni, cu o nouă monedă, un alt început.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi