Oraşul cu cele mai ieftine locuinţe din România

Reprezentantul unei agenţii imobiliare din municipiu a precizat pentru Radio Reşiţa că preţurile imobilelor pornesc de la 10.000 de euro şi nu depăşesc 50.000 comparativ cu alte oraşe unde preţul pentru un apartament cu 3 camere atinge şi suma de 70.000 de euro.

 

,,Apartamentele cu două camere sunt la cea mai mare căutare. Un apartament de confort II, cu o suprafaţă mai mică costă între 18.000 şi 22.000 de euro. Preţul unei garsoniere pleacă de la 10.000 de euro dar variază în funcţie de etaj, zona, poate ajunge şi la 15.000 de euro. Un apartament cu 3 camere costă între 27.000 şi poate ajunge şi la 40.000 de euro.’’

 

Tinerii consideră că municipiul Reşiţa nu este suficient dezvoltat şi din această cauză oamenii se îndreaptă spre alte oraşe mai mari şi cu mai multe posibilităţi.

 

,,Oraşul este mort. Nu există posibilităţi de dezvoltare, nu mai avem locuri de muncă, oamenii se mută în oraşe mai mari sau chiar în alte ţări.’’

 

,,Au plecat tinerii spre alte oraşe mari şi au rămas numai persoanele vârstnice aici. Nu cred că oraşul este dezvoltat suficient,  de aceea nu vin străini la noi, unde să lucreze? Numai în comerţ.”

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed