Oraşul din România în care viaţa este mai uşoară: Este mult peste Bucureşti

Pe al doilea loc în clasamentul oraşelir cu cele mai bune facilităţi medicale din ţară se situează Braşov, urmat de Timişoara, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti şi Cluj-Napoca. La polul opus, printre cele mai dezavantajoase oraşe din punctul de vedere al facilităţilor medicale se numără Giurgiu, Focşani, Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Vaslui.

 

Cartierul cu cele mai bune facilităţi medicale din România este Dacia, din oraşul Timişoara. Apoi, topul continuă cu Ștefan cel Mare (Bucureşti), Găvana 3 (Piteşti), Zorilor (Cluj-Napoca), 7 Noiembrie (Târgu Mureş), Soarelui (Timişoara), Centrul Civic (Braşov) şi Cedonia (Sibiu). Cartierul Rogerius din oraşul Oradea ocupă poziţia numărul 5. La coada clasamentului sunt cartierele Gai (Arad), Bereasca (Ploieşti), Ferneziu (Baia Mare) şi Gara (Slatina).

 

La nivel de regiuni istorice, Banat a fost desemnat de 8.332 de români ca fiind regiunea cu cele mai bune facilităţi medicale, fiind urmată de Maramureş, Crişana şi Transilvania. Cel mai mic punctaj la capitolul percepţiei locuitorilor faţă de facilităţile medicale în oraşele şi cartierele lor a fost obţinut de Dogrobea, Moldova şi Muntenia. Zona Bucureşti şi Ilfov se află la mijlocul clasamentului.

 

În general, oraşele cu un număr mare de locuitori, cu un Produs Intern Brut ridicat şi o rată a şomajului scăzută au fost considerate şi oraşele cu cele mai bune facilităţi medicale. La polul opus, cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor medicale au în medie sub 100.000 de locuitori şi o rată a şomajului ridicată.

 

Capitala ocupă locul 9 în topul oraşelor cu cele mai bune facilităţi medicale din România. În clasament, peste 29.000 de bucureşteni şi-au evaluat cartierul în care locuiesc. Pe primul loc se situează cartierul Ștefan cel Mare ca având cele mai bune facilităţi medicale, urmat de zonele Dorobanţi, Cotroceni şi Floreasca. Zonele Basarabia, Aviaţiei şi Titan urmează în top. Ultimele poziţii sunt ocupate de Prelungirea Ghencea, Ferentari şi 23 August (Căţelul). Giuleşti, Baicului, Rahova sau Militari sunt, la fel, cartiere desemnate de bucureşteni ca fiind dezavantajoase din punct de vedere al facilităţilor medicale. La mijlocului clasamentului se găsesc zone precum Tei, Bucur Obor sau Colentina.

 

Centrul Civic, Astra şi Tractorul sunt cartierele din Braşov cu cele mai bune facilităţi medicale, iar Stupini, Delta Cetăţii şi Noua sunt cele mai dezavantajoase din acest punct de vedere.

 

Pentru timişoreni, cartierele Dacia, Soarelui şi Girocului au fost evaluate de către localnici ca având cele mai bune facilităţi medicale, iar la coada clasamentului se numără zonele Aeroport, Freidorf şi Lugojului.

 

Locuitorii oraşului Târgu Mureş au desemnat 7 Noiembrie, Bulevardul 1848 (Dâmbu Pietros) şi Central ca fiind zonele cu cele mai bune facilităţi medicale. La polul opus se numără zonele Mureşeni, Unirii şi Tudor Vladimirescu.

 

Piteştenii au desemnat cartierele Nord-Spitalul Judeţean, 9 Mai şi Central ca fiind zonele cu cele mai bune facilităţi medicale. Zonele Bereasca, Bulevardul Bucureşti şi Mihai Bravu au fost desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al facilităţilor medicale.

 

Pentru locuitorii oraşului Cluj-Napoca, cele mai bune cartiere din punct de vedere al accesului la facilităţi medicale sunt Zorilor, Centru şi Gheorgheni. La coada clasamentului se află cartierele Bună Ziua, Someşeni şi Dâmbul Rotund.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed