Sursa: Standard.ro | Publicat: 05 mar 2008, 00:00
Asteptari foarte pesimiste pentru deschiderea sedintei de luni a burselor din Statele Unite, spune Ovidiu Ciulina. “Evolutia ulterioara nu a confirmat temerile, insa a lasat usa deschisa pentru cateva miscari de amploare. Luni, 3 martie, dupa ce in ultima zi din februarie bursele din Statele Unite au inregistrat o pierdere semnificativa, care s-a transmis si celorlalte piete mondiale, scenariile pesimiste au fost «la ele acasa». Nici nu se putea altfel, din moment ce analiza tehnica a aratat o slabiciune a cumparatorilor saptamana trecuta, cand Dow Jones nu a reusit sa sparga pragul de 12.800, nivelul de rezistenta al perioadei recente”.
In continuare, Ciulina sustine ca “pentru luni, dupa ce indicele Nikkei din Japonia a scazut 4,5%, iar cel al bursei din India cu 5,1%, traderii s-ar fi asteptat ca si indicii din SUA sa continue cu scaderile”. Analistul mentioneaza ca “bursele din Statele Unite influenteaza evolutia celorlalte piete din lume si nu invers, insa motivul pentru care am exemplificat cu scaderile din zona asiatica au fost tocmai pentru a arata un consens general cu privire la faptul ca scaderile de pe burse trebuie sa continue... Dow Jones a atins un maxim la 12.284 puncte, ca imediat sa coboare pana la minimul zilei inregistrat la 12.161 puncte. Privind pe graficul zilnic al indicelui, dupa scaderea masiva din ultimele zile, urmatorul suport important se afla in zona 12.150-12.200 puncte. O spargere convingatoare a lui va crea suficient momentum in piata pentru a vedea o retestare a minimului din ianuarie, sau cel putin a pragului de 12.000 de puncte”.
moldovan.hotnews.ro Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi