Parcurile – fantomă din România care au costat sute de mii de lei

La intrarea într-un parc din comuna brăileană Stăncuţa, o poartă din fier stă tot timpul închisă. Dincolo de ea, peisajul este de-a dreptul sălbatic. În spatele buruienilor crescute în voie se află investiții abandonate în câmp şi în parc răsună mai des slujbele de înmormântare, ţinute în cimitirul aflat la câţiva metri, decât glasurile copiilor care se joacă.

Sătenii spun că nu au călcat niciodată în acest parc, deşi a fost inaugurat în urmă cu patru ani. „Cum să mă duc în parc la cimitir?”, „Ce să văd acolo? Buruieni? Buruieni, altceva nu vezi acolo”, spun oamenii.

La aproximativ doi kilometri distanţă, adică în capătul celălalt al comunei, tot în 2011 a mai fost inaugurat un parc. Acesta este amenajat pe o fostă platformă de gunoi. Este la fel de neîngrijit şi seamănă mai degrabă cu un teren părăsit în câmp decât cu un parc în care să ieşi în timpul liber. Nici aici nu vin niciodată oamenii. Cu toate acestea, primarul comunei este convins că a făcut o investiție bună. Le-a construit pe amândouă cu aproape 400 de mii de lei, bani europeni.

Sunt mândru că la vremea aia, în 2008, proiectele noastre depuse au fost aprobate. Dacă am câștigat proiectul ăsta și în locul gropilor de gunoi acum e parcul ăla la intrare și la ieșire e alt parc, eu nu văd o răutate în lucrul ăsta”, a spus Nicu Turcu, primar comuna Stăncuța Brăila.

Este clar că banii europeni s-au dus în găuri negre, niciodată nu și-au găsit răspunsul”, a spus Gheorghe Chiru, consilier județean Brăila. Întrebat cine a avut ideea amenajării acestor parcuri, edilul comunei susţine că nu-și mai amintește.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed