Sursa: Business Standard | Publicat: 30 nov 2009, 00:00
“Totul depinde de cum va evolua economia în 2010. Dacă luăm în calcul prognozele FMI, care vorbesc despre o creÅŸtere de 0,5% a produsului intern brut, nevoia de creditare nu ar trebui să fie simÅ£itor mai mare. Pe segmentul persoanelor fizice nu văd o stimulare a consumului prin creditare pentru că, din cauza restanÅ£elor acumulate, eligibilitatea este restrânsă. Unde s-ar putea vedea un avans ar fi în zona creditelor ipotecare. Programul Prima Casă a stimulat împrumuturile pentru cumpărarea de locuinÅ£e, însă, per ansamblu, nu cred că vor fi diferenÅ£e spectaculoase faţă de 2009, poate o stabilizare”, consideră reprezentantul băncii. Referitor la dinamica din primele nouă luni a împrumuturilor, Pârvu spune că s-a înregistrat o uÅŸoară stagnare. “În ceea ce priveÅŸte segmentul companiilor, se vede o anumită scădere ce poate fi explicată prin restrângerea activităţii economice ÅŸi prin nevoia de finanÅ£are, care este mai redusă. Categoria întreprinderilor mici ÅŸi mijlocii a fost cel mai grav afectată de criză, din cauza resurselor insuficiente ÅŸi a gamei restrânse de produse ÅŸi servicii”, explică acesta.
Cu privire la creditarea persoanelor fizice, Pârvu spune că acestea au deja un grad de îndatorare destul de ridicat ÅŸi se confruntă ÅŸi cu posibilitatea pierderii locului de muncă.
“Creditarea în cadrul Piraeus, după primele nouă luni, este în ritm cu sistemul. Banca are o cotă de piaţă de aproximativ 5,7% în zona de credite. La o asemenea cotă este normal să avem ÅŸi rambursări foarte mari. Acestea au continuat, însă cererea a scăzut. Din acest motiv avem o scădere de sold de 2-3% faţă de decembrie 2008”, arată reprezentantul băncii. Împrumuturile acordate de Piraeus Bank în România ajunseseră la 1,81 miliarde de euro la finalul lui septembrie, în scădere cu 12% faţă de cele raportate în perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport publicat recent de grup. În septembrie, 4,9% din creditele acordate de Piraeus Bank România înregistrau întârzieri la plată de peste 90 de zile, comparativ cu 13,4% la nivelul pieÅ£ei româneÅŸti. “Pe segmentul companiilor, cei care au probleme în a vinde bunul final sunt în special firmele care activează în dezvoltări imobiliare sau în retail. De aceea a trebuit să îi ajutăm, pentru a putea depăşi acest moment”, explică Pârvu. Referitor la dobânzile la împrumuturile în lei, reprezentantul Piraeus spune că acestea sunt ridicate, dar acest lucru este firesc în momentul în care există presiune pe cursul de schimb, care trebuie să aibă o contrapondere în dobânda pe lei. “Din acest punct de vedere, este o pârghie care ajută la stabilitatea cursului. Pe partea creditelor în euro, trebuie să ne uităm la costul resurselor. Åži din acest punct de vedere riscul de Å£ară nu este ceva care să ne ajute, mai ales că sistemul bancar românesc are mai multe credite decât depozite. Deci, este clar că finanţăm creditarea de aici cu surse din afară. Åži atunci când faci acest lucru Å£i se impune un preÅ£, care este legat de acel Credit Default Swap - instrument derivat pentru transferul riscului de credit - ÅŸi care a ajuns la 3%. Prin urmare, la toate împrumuturile în euro ar trebui aplicată o marjă de 3% peste Euribor. Dacă mai adăugăm ÅŸi costul de risc, nu cred că mai rămâne mult spaÅ£iu de manevră, adică de scădere a dobânzilor”, explică Pârvu.
Acesta consideră că evoluÅ£ia din 2010 a cererii pentru credite în lei va depinde de cum se va transmite către clienÅ£i ideea de risc de curs. “În 2009, riscul de curs a fost compensat de scăderea indicilor Euribor. Anul viitor, dacă va avea loc o devalorizare, nu vom mai avea un debuÅŸeu în dobândă, deoarece Euribor se află la un minim istoric. Cred că 2010 va aduce un potenÅ£ial de risc mai mare pentru deÅ£inătorii de credite în valută”, a declarat Pârvu.
Piraeus Bank a înregistrat active de 2,347 miliarde de euro în România la sfârÅŸitul celui de-al treilea trimestru, în scădere cu 19% faţă de 30 septembrie 2008, pe fondul reducerii cu 12% a volumului de credite acordate. Banca avea 1.967 de angajaÅ£i ÅŸi 186 de sucursale, după primele nouă luni ale anului.
© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi