"Cred că investitorii grei se uită la oportunităţile României. Economiştii şi-au schimbat perspectiva, după acordul cu FMI. Investitorii sunt interesaţi de sectorul construcţiilor, dar există o oportunităţi şi în agricultură, în următorii 10 ani", a declarat la The Money Channel preşedintele director general BRD Patrick Gelin.
Acordul cu FMI a schimbat perspectiva investitorilor asupra României şi acum ţara noastră se află pe lista de oportunităţi a acestora, mai ales sectorul construcţiilor, este de părere Patrick Gelin.
BRD a trecut prin dificultăţi, dar până acum planul de credite a fost bun. Profitul a fost obţinut prin reducerea costurilor şi a riscurilor.
"Trebuie sa reducem costurile şi riscurile. Planul băncii noastre pentru reducerea costurilor a început de anul trecut pentru că ne aşteptam la schimbări importante. Am inghetat angajările în iulie 2008 si am gasit solutii pentru a creste eficienta", a precizat preşedintele director general BRD.
"Sistemul bancar are nevoie de consolidare. Semnalele pozitive vin din partea investitorilor care şi-au recăpătat încrederea în sistemul bancar. În vara aceasta situaţia creditelor neperformante s-a stabilizat ", a mai adăugat Gelin.
Programul Prima Casă este un program pe termen foarte lung, iar preşedintele BRD anticipează o creştere a creditelor pentru case cu 10-20%, în 2010.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi