"Pensiile nesimţite" ale parlamentarilor vor fi diminuate cu până la 90%

Sursa: Gândul | Publicat: 28 ian 2010, 09:09

Pensiile deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale judecătorilor si procurorilor, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, personalului diplomatic şi consular, funcţionarilor publici parlamentari, personalului navigant din aviaţia civilă şi personalului Curţii de Conturi vor fi recalculate şi diminuate cu până la 90%, scrie Gândul. Statul ar putea astfel economisi în jur de un miliard de euro pe an.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE PENSII

Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii, postat pe site-ul Ministerului Muncii, prevede recalcularea, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare, a tuturor pensiilor de serviciu, cu excepţia celor ale militarilor, poliţiştilor, angajaţilor serviciilor secrete, personalului din penitenciare, avocaţilor şi clericilor.

Recalcularea se va face conform prevederilor actuale valabile în cazul pensiilor obişnuite din sistemul public, ceea ce înseamnă că se va face punctajul mediu anual, prin raportarea salariului mediu brut obţinut în fiecare an din carieră, la salariul mediu brut pe economie din anul respectiv, urmată de adunarea rezultatelor şi împărţirea lor la numărul de ani lucrat. Punctajul mediu anual va fi înmulţit cu valoarea punctului de pensie în plată şi rezultatul va fi noua pensie.

Ministrul Muncii, Mihai Åžeitan, a declarat pentru Gândul că, "prin aplicarea acestei măsuri, în primul an se va realiza o economie la bugetul asigurărilor sociale de 0,5% din PIB (circa 600 milioane de euro). Această măsură este strict necesară ca să evităm intrarea sistemului public de pensii în colaps ÅŸi ca să prezervăm o rată de 40% de înlocuire a salariilor prin pensie".  Adăugând aici ÅŸi în jur 400 de milioane de euro, economisiÅ£i de bugetul de stat care plăteÅŸte o parte din pensiile de serviciu, suma pe care statul o strânge se situează la circa un miliard de euro.

CiteÅŸte mai mult pe aici
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!