Peste 12 milioane de saraci in cel mai puternic stat european

Potrivit studiului publicat joi de PW, care regrupează circa 10.000 de asociaţii din sănătate şi ajutor social, 12,5 milioane de oameni trăiesc sub pragul sărăciei în Germania, un record după reunificarea ţării în 1990. În 2013, sărăcia a crescut cu 15-15,5 la sută în raport cu 2012.

„Din 2006, se observă o tendinţă periculoasă de creştere a sărăciei. Sărăcia nu a fost niciodată atât de ridicată şi fragmentată regional în Germania”, a declarat pentru site-ul Euractiv Germania Ulrich Schneider, directorul general al Paritätischer Gesamtverband (PG).

Cele mai expuse sunt mamele celibatare, peste 40 la sută dintre ele plonjând în sărăcie, anunţă raportul.

De asemenea, 13 dintre cele 16 landuri ale Germaniei au înregistrat o creştere a sărăciei, cele mai expuse fiind oraşele-stat Bremen şi Berlin, precum şi Mecklenburg-Pomerania Inferioară.

„Sărăcia este o problemă pentru mulţi dintre noi”, a mai spus Ulrich Schneider, potrivit căruia Germania „are, în mod evident, lacune tot mai mari în distribuirea bogăţiei”.

Potrivit PW, noul salariu minim brut de 8,5 euro pe oră intrat în vigoare la începutul lui 2015 în Germania nu va contribui, totuşi, la modificarea acestor date.

În Germania, persoanele singure cu un venit sub 892 de euro pe lună sunt incluse în categoria „săraci”. O familie cu doi copii poate fi inclusă în această categorie dacă are un venit sub 1.872 de euro pe lună.

În schimb, în Europa, modul de calcul al pragului de sărăcie variază de la o ţară la alta. Potrivit Observatorului inegalităţilor, diferenţa de calcul este de la 1.260 de euro pe lună în Norvegia până la 180 de euro pe lună în România, unde 22,6 la sută din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed