"A fost semnat cu Erste un acord de voinţă prin care SIF-urile sunt de acord cu suspendarea listării pe o perioadă de doi ani de zile, datorită condiţiilor de pe piaţa de capital", au spus pentru NewsIn sursele citate.
"Totuşi, oricare dintre SIF-uri va putea solicita în această perioadă listarea, dacă vom considera că sunt condiţii favorabile. Deocamdată, însă, nu este momentul unei listări, piaţa fiind foarte volatilă, iar lichiditatea este redusă", a declarat reprezentantul uneia dintre societăţile de investiţii financiare (SIF).
Erste s-a angajat, prin contractul de privatizare, să listeze BCR în cel mult trei ani, termen care expiră anul acesta.
La începutul acestui an, Florian Buzatu, director al SIF Oltenia (SIF5), declara pentru NewsIn că listarea BCR pe Bursa de la Bucureşti nu ar fi oportună mai devreme de sfârşitul anului 2010, când se anticipează încheierea crizei financiare.
BCR este controlată de grupul austriac Erste Bank, cu o deţinere de 69,30%, în timp ce societăţile de investiţii financiare (SIF) deţin fiecare în jur de 6% din capital, SIF Oltenia având cel mai mare pachet dintre acestea, de 6,12%, potrivit datelor afişate pe site-ul băncii.
Cele cinci societăţi de investiţii financiare sunt reprezentate din august 2008 în Consiliul de Supraveghere al BCR prin Mihai Fercală, preşedintele SIF Transilvania, şi Tudor Ciurezu, vicepreşedintele SIF Oltenia. În afara reprezentanţilor SIF, din consilul BCR fac parte Andreas Treichl (preşedintele consiliului), Manfred Wimmer (vicepreşedinte), Herbert Juranek, Bernhard Spalt şi Florin Pogonaru.
Grupul Banca Comercială Română a obţinut în primul semestru din 2009 un profit net după impozitare şi plata intereselor minoritare de 606,8 milioane lei (144,25 milioane euro), cu 20,1% mai mic decât în perioada similară din 2008, în condiţiile creşterii provizioanelor de aproape 3 ori.
Scăderea profitului net al grupului BCR a fost înregistrată "în principal din cauza cheltuielii mai mari cu provizioanele şi a scăderii veniturilor din comisioane generate de reducerea consumului".
Listarea BCR se amână pentru încă doi ani
Publicat la 02.09.2009, 17:51:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
IMM-urile pot obține până la 45.000 de euro pentru verificarea securității produselor digitale

Actualitate
AI-ul începe să decidă în locul oamenilor. În viitor, mai toate cumpărăturile online vor fi asistate de AI

Actualitate
Scene de coșmar la bordul unui avion: piloții s-ar fi luat la bătaie, aeronava a coborât 5.000 m, Israelul a ridicat avioanele de luptă

Actualitate
Neptun Deep schimbă harta gazelor din Europa. România devine furnizor regional

Actualitate
