În primul trimestru din 2010, volumul tranzacţiilor online cu card bancar din România s-a ridicat la 31,85 milioane de euro, în creştere cu 70% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor furnizate de Romcard. În acest interval s-au procesat 603 mii 437 de tranzacţii.
Valoarea medie a unei tranzacţii on-line a fost de 52 de euro în primele trei luni ale acestui an, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când valoarea înregistrată a fost de 77 de euro. Această evoluţie este explicată, pe de o parte, de intrarea unor noi jucători cu produse şi servicii cu valori mai mici, dar şi de faptul că majoritatea firmelor şi magazinelor online au oferit promoţii. Cele mai comercializate produse online în această perioadă fac parte din categoriile: telecom, turism, servicii, plata utilităţilor, retail şi divertisment.
Cea mai spectaculoasă creştere a numărului de tranzacţii s-a înregistrat în domeniul turismului – cu 270% mai mult faţă de anul trecut. O evoluţie bună au înregistrat şi domeniile telecom, plata utilităţilor şi divertisment unde, comparativ cu anul trecut, numărul tranzacţiilor a crescut cu 230%, 178% şi respectiv 160%.
Creşterile înregistrate în aceste domenii indică faptul că, în rândul utilizatorilor, s-a creat o obişnuinţă a plăţii online cu cardul pentru cheltuielile recurente, dar şi pentru achiziţii noi. “Plata utilităţilor este unul dintre domeniile-cheie anul acesta. În perioada următoare vom asista la o creştere substanţială a numărului de tranzacţii în acest domeniu. Pentru următoarele luni ne aşteptăm la evoluţii bune şi în turism, ţinând cont că vacanţa de vară se apropie, dar şi în divertisment.
În ansamblu, comerţul electronic îşi va menţine tendinţa de creştere până la finalul anului, comparativ cu 2009”, a afirmat Carmen Sebe, CEO al GECAD ePayment.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Vot: 0,0 din 0 voturi