Polițele RCA s-au scumpit, însă doar pentru șoferii prudenți

0

Conform OUG 93/2012, ASF se finanțează „din cote, tarife și taxe aplicate entităților pe care le autorizează, reglementează și supraveghează”, deci are tot interesul ca acestor „entități” să le meargă bine, scrie republica.ro.

 

În acest context, în data de 22 noiembrie 2016, Consiliul ASF a decis modificarea regimului de asigurare pentru răspundere civilă auto în defavoarea șoferilor care încheie cu conștiinciozitate RCA și care, conducând preventiv, nu produc accidente. A decis să-i penalizeze, paradoxal, tocmai pe conducătorii auto care plătesc pentru pagubele produse de alții. Și nu oricând i-a pedepsit, ci chiar în pragul Crăciunului, moment în care astfel de „manevre” au șanse mari să treacă neobservate.

 

Astfel, ASF a emis Norma nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, intrată în vigoare la data de 23 decembrie a.c., ale cărei reglementări modifică și procentele de bonus malus.

 

Prin Ordonanța de Urgență nr. 54/2016 privind RCA, aprobată de Guvern dar proiectată de ASF în septembrie, în urma protestelor transportatorilor, numărul claselor de bonus malus a fost redus de la 14, la opt. O manevră abilă care, ulterior, a permis ASF să reducă procentele de bonusare destinate șoferilor prudenți și corecți, prin ceea ce a denumit „echivalare”.

 

 

Conform acestei „echivalente” inedite, chiar dacă merită B14 sau B10, un șofer prudent, care plătește degeaba RCA, mai poate primi o reducere de cel mult 32% din prețul integral al primei de asigurare, la fel ca și un conducător auto care, pentru că a provocat un accident, merită doar B8.