Porumbel cu celular prins la penitenciar: a încercat să intre într-o închisoare transportând obiecte interzise

Un porumbel a fost prins încercând să introducă ilegal un telefon mobil şi un stick USB într-o închisoare din Columbia.

 

Din nefericire pentru „micul infractor“, gardienii l-au prins, după ce li s-a părut ciudat faptul că acesta avea un pachet voluminos legat de corpul său, scrie dailymail.co.uk.

 

Ofiţerii din închisoare au capturat pasărea, înregistrând momentul în care au scos telefonul mobil si stick-ul USB, ambele prinse de corpul porumbelului. După ce s-au asigurat că acesta nu mai are nimic de transportat, gardienii l-au elibert.

 

Autorităţile închisorii investighează acum cărui deţinut îi erau destinate bunurile transportate de porumbel, urmând ca acesta să suporte consecinţele. În timp ce incidentul poate părea bizar, nu este prima dată când un porumbel a fost folosit pentru a face contrabandă în închisori. Păsările au mai fost folosite pentru a introduce cocaină şi canabis în închisorile din America Centrală şi de Sud, în ultimii ani.

 

În trecut traficanţii au mai folosit pisici şi câini în încercarea de a introduce droguri în penitenciare. În afară de contrabanda cu droguri sau obiecte interzise, păsările au mai fost folosite şi pentru a transmite sute de mii de mesaje în perioadele de război.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed