Ovidiu Marian, initiatorul proiectului, a declarat ca este posibil sa vedem amendamente in Comisia de Buget Finante. Unul dintre aceastea ar viza acceptarea unui prag de deţinere de 5%, însă limitarea dreptului de vot la 1%.
Horea Uioreanu, deputat PNL, semnatar al proiectului legislativ şi membru în Comisia de Buget Finanţe a declarat la The Money Channel că va propune două amendamente la proiectul aprobat în Senat. Prima vizează cvorumul de 75% impus la Adunările Extraordinare ale acţionarilor unui SIF şi a doua ar viza deţinerile concertate. Uioreanu susţine că CNVM ar trebui să decidă concertarea şi nu conducerile societăţilor de investiţii financiare.
Tudose Mihai, preşedintele Comisiei Pentru politică economică a declarat la The Money Channel a declarat amânarea discuţiilor pe acest proiect pentru şedinţa următoare, pentru a avea opinia mai investitorilor, SIF-urilor şi CNVM legat de acest preoiect.
Tudose a explicat că la Camera Deputaţilor nu există termenul de aprobare tacită a acestui proiect, însă termenele la Comisiile de Specialitate au fost de mult depăşite.
Mihai Chişu, broker: Cea mai bună decizie ar fi ca investitorii să decidă pragul la SIF-uri
"Ne prefacem că evoluăm. Miza acestei propuneri este una economică şi nu una politică. Cea mai bună decizie ar fi să lase investitorii să hotărască singuri pragul", a declarat brokerul Mihai Chişu.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
niste incompetenti manati doar de interese, sper sa ajungem cat mai repede in faliment ca tara, pentru asta meritam. suntem in europa si noi vorbim de limitarea dreptului la vot ca asa vor niste fosile comuniste care au nationalizat proprietatea micilor investitori cu complicitatea oamenilor politici care sunt mituiti cu functii in CA-uri la care sifurile detin participatii. vai de tara asta cata prostie poate exista in casa poporului acuma realizam de ce a trebuit o casa asa mare pentru ca prostia celor de acolo tinde spre infinit.
Vot: 0,0 din 0 voturi