Prețurile terenurilor agricole, dublate în trei ani

În ultimii trei ani, terenurile agricole s-au scumpit și de două ori în România. Numai în Dolj, pământul fertil din câmpia Băileștiului și din zona Cetate a ajuns să se vândă și cu 5.500 de euro hectarul. Explicația specialiștilor este că a scăzut numărul proprietarilor de terenuri mici, iar cererea este mare.

 

Am vândut în vară cu un milion de lei vechi ar-ul. Începând spre Seaca şi spre Dunăre terenul este foarte bun şi au început să apară străinii”, spune un localnic.

 

Aceste terenuri nu sunt scumpe. Dacă vom căuta în harta României câmpia Băileştilor este nucleul Câmpiei Române, este cel mai bun teren cernoziom”, spune Costel Pestriţu, primar în Băileşti.

 

Cea mai scumpă bucată de teren scoasă la vânzare în acest an, în Dolj, valorează 25.000 de lei hectarul şi este în sudul judeţului, în zona localităţii Cetate.

 

Vorbim în zona de sud cu 20.000, 25.000 sunt suprafeţe destul de mici de vânzare”, spune Ovidiu Obleagă, purtător de cuvânt al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Dolj.

 

Dacă ne referim la cultura mare, de câmp, de cel puţin 100 de hectare ca să facă într-adevăr agricultură, iar în sectorul legumicol dacă merge pe solarii e suficient şi 5.000 de metri pătraţi”, spune un fermier din Dolj.

 

În ultimii doi ani, numai în Dolj, au fost tranzacționate 46.000 de hectare de teren agricol. De altfel, din 2014, de când a intrat în vigoare legea privind proprietățile agricole, prețul pământului a crescut peste tot în țară. În vestul României, un hectar de teren cultivabil a ajuns să coste și 10.000 de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed