Primele 100 de locuinţe din Programul "10 case pentru specialişti" vor fi gata în 2011

Sursa: Agerpres | Publicat: 05 ian 2011, 16:09 | Actualizat: 05 ian 2011, 16:09

Programul '10 case pentru specialişti' va beneficia de fonduri în 2011, şi estimăm construcţia a 100 de astfel de spaţii locative din cele 15.000 de solicitări primite de la primari, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

3
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE IMOBILIARE

'Programul '10 case pentru specialişti - renaşterea satului românesc' este un program pe care l-am iniţiat în anul 2010 şi la care ţinem foarte mult. Un program care vizează creşterea calităţii vieţii în mediul rural şi creează şanse pentru tinerii care sunt născuţi în mediul rural. El nu a avut finanţare deloc în 2010 pentru că a fost aprobat după aprobarea bugetului şi după aceea toate rectificările au fost negative, deci n-am avut de unde să îi oferim alocare. În 2011, programul are, însă, alocare finanţare şi vom începe construirea de locuinţe pentru specialişti în mediul rural conform solicitărilor. Avem aproximativ 15.000 de solicitări din partea primarilor. În acest an, probabil că vom construi 100 de case cu bugetul pe care îl avem alocat', a explicat Udrea.

La jumătatea anului trecut, Comisia de buget-finanţe a Senatului a aprobat, marţi, un raport favorabil proiectului de lege privind programul guvernamental de construcţie de locuinţe ,,Renaşterea satului romanesc; 10 case pentru specialişti'.

Programul guvernamental îşi propune să finanţeze construirea a 10 case în fiecare comună, pentru specialiştii care sunt angajaţi în sectorul public în mediul rural: medici, profesori, ingineri sau poliţişti. Persoanele cu vârsta mai mică de 35 de ani vor avea prioritate în obţinerea unei case prin acest program guvernamental.

Casele vor fi realizate din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe /ANL/, la solicitarea administraţiilor publice locale, iar închirierea locuinţelor pentru specialişti se face pe durata contractului de muncă. Oportunitatea aplicării unei taxe de închiriere, precum şi cuantumul chiriei vor fi stabilite de către administraţiile locale, dar chiria nu poate fi mai mare decât cheltuielile de administrare a locuinţei.

Prin intermediul acestui program, MDRT are în vedere construirea a 25.000 de case, în cele 28.000 de comune din întreaga ţară.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

3
COMENTARII
Grigore

Grigore / Vineri, 14 Ianuarie 2011 23:23

10 case pentru specialisti

Foarte bine ca cineva se gandeste si la oamenii din mediu rural... trebuie o schimbare...trebuie o dezvoltare si acolo!

0

/ Joi, 06 Ianuarie 2011 10:43

...MDRT are în vedere construirea a 25.000 de case, în cele 28.000 de comune din întreaga Å£ară. Sursa: Money.ro   View the original article here ...

0

Primele 100 de locuinÅ£e din Programul “10 case pentru specialiÅŸti” vor fi gata în 2011 | Imobiliare Cluj / Miercuri, 05 Ianuarie 2011 20:48

...specialiÅŸti’ va beneficia de fonduri în 2011, ÅŸi estimăm construcÅ£ia a 100 de astfel de spaÅ£ii locative din cele 15. Citește mai departe… ...

0
Pagina 1
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Telefon
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!