Arestări în cazul cardurilor clonate

Sursa: Money.ro | Publicat: 29 mar 2013, 20:05 | Actualizat: 29 mar 2013, 22:37

Tică Gheară, fratele lui Nicu Gheară, şi alţi 22 inculpaţi din dosarul falsificatorilor de carduri au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate vineri seară de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurori. Decizia data de Tribunalul Bucuresti nu este definitiva.

0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

Arestări

ARTICOLE Justitie

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au emis, vineri, peste 20 de ordonanţe de reţinere în dosarul falsificatorilor de carduri.

 

Potrivit procurorilor, grupările infracţionale sunt constituite din peste o sută de persoane, iar liderii au fost identificaţi ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, în vârstă de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, şi Relu Şerban, de 57 de ani.

 

"În fapt, se reţine că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecţionat aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria", a precizat DIICOT.

 

Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania şi Nepal.

 

Grupările infracţionale ar fi produs astfel un prejudiciu estimat la peste două milioane de euro, potrivit sursei citate.

 

Joi, în urma a zeci de percheziţii făcute în Capitală şi în 17 judeţe, poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit la membrii grupărilor sume mari de bani, bijuterii, arme şi muniţie letală, calculatoare şi echipamente de skimming, a informat Poliţia Română.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!.
Siteul MONEY.RO foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X