Primul producător de televizoare care recunoaşte că a spionat utilizatorii

Producătorul de televizoare, Vizio, a recunoscut că produsele sale spionau în secret utilizatorii şi trimiteau informaţiile către companii de marketing.  Vizio a ajuns la un acord cu autorităţile americane pentru a evita un proces. Comisia Federală de Comerţ va primi de la producătorul de televizoare 1,5 milioane de dolari, iar statul 1 milion  de dolari.

 
Potrivit documentelor legale, Vizio, companie cu sediul în Irvine, California şi o subsidiară de a sa produceau televizoare inteligente  (smart TV) care înregistrau în fiecare moment conţinutul care era redat pe acestea. Datele erau apoi vândute către companii de marketing şi brokeri de date care măsurau obiceiurile de vizionare şi efectul anumitor campanii publicitare.

 

 

Comisia Federală de Comerţ a SUA a explicat foarte clar că producătorul de televizoare trebuia să aibă acceptul consumatorilor înainte de a colecta şi împărtăşi informaţiile. Datele includeau vârsta, sexul, venitul şi educaţia.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed