Primul tribunal care se deschide intr-un mall

0

Judecatoria Buzau ar putea sa functioneze in Galleria Mall din oras, dupa ce la licitatie au fost inscrise cinci oferte – trei sedii de firme si doua centre comerciale -, iar in urma evaluarii patru dintre acestea au fost eliminate, ramanand doar mall-ul, transmite corespondentul Mediafax.

Reprezentantii Judecatoriei Buzau vor sa inchirieze un spatiu de 1.500 de metri patrati in care sa functioneze instanta, incepand din septembrie. Instanta buzoiana isi desfasoara activitatea, in prezent, in aceeasi cladire cu Tribunalul Buzau, insa sediul este vechi, iar spatiul insuficient.

La licitatia pentru un nou sediu au fost inscrise cinci oferte – trei sedii de firme si doua centre comerciale. In urma evaluarii ofertelor, patru dintre acestea au fost descalificate, ramanand in cursa doar centrul comercial Galleria Mall. Ofertele au fost analizate de o comisie formata la nivelul Judecatoriei Buzau.