Procurorul care l-a anchetat pe Ghiță și-a dat demisia din DNA

Având în vedere apariția în spațiul public a unei înregistrări audio conținând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești și unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Această cerere a fost transmisă Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluționare”, a anunțat DNA, printr-un comunicat de presă.

 

Este vorba de procurorul Mircea Negulescu, care a instrumentat dosarul Ponta-Blair. În dosar sunt acuzați ex-premierul Victor Ponta și fostul deputat PSD Sebastian Ghiță. Primul este acuzat de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de complicitate la infracțiunea de spălare de bani. Al doilea este acuzat de spălare de bani, după ce ar fi plătit 220.000 de euro pentru a fi pus pe lista de candidați a PSD, banii fiind folosiți pentru aducerea în România a fostului premier britanic Tony Blair.

 

Postul de televiziune al lui Sebastian Ghiță a prezentat, de-a lungul timpului, mai multe înregistrări cu procurorul Mircea Negulescu. În cea prezentată marți seara, acesta pare să vorbească cu soția omului de afaceri Vlad Constantinescu, acuzat de șantaj și ultraj. „Sunt un om care încerc să împac oamenii nu să îi dezbin. Nu sunt supărat pe el, dar îmi pare rău că poate gândi asemenea lucruri. Mă termină psihic. Nu sunt supărat. Dacă eram supărat nu vă mai sunam în seara asta. E nemulţumit de ceea ce se întâmplă şi are dreptate. Mi se face carnea piele de găină pe mine. Eu nu am trântit în viaţa mea un dosar. Eu nu fac compromisuri în meserie. Pe mine mă caută din 2012 Sebastian Ghiţă. Dacă mă aveau cu ceva la mână, mă băgau la puşcărie. I-am zis şi eu. Cum să spui aşa ceva? Ăla e om doamnă? Tu bei cafeaua cu un nenorocit, cu o Iudă care te-a trădat. O să îi dovedesc că nu a fost nicio înţelegere cu nimeni. Să înţelegeţi şi să aveţi convingerea că nu fac aşa ceva. I-am luat pe toţi deputaţii şi pe toţi senatorii şi îl salvam pe ăsta? Eu nu am culoare politică. O zdreanţă ordinară. Aia şi cu procurorul general, o altă zdreanţă ordinară”, ar spune anchetatorul DNA, potrivit înregistrării prezentate de postul lui Sebastian Ghiță.

 

 

O înregistrare cu procurorul care îl ancheta pe Sebastian Ghiță a fost făcută publică, de aceeași televiziune, în decembrie 2016. „Am primit zilele trecute un fişier audio în care se afla o discuţie între doi procurori de la DNA, dintre care unul este celebrul Negulescu şi un alt coleg al dânsului. Există acum, la nivelul DNA, o acţiune menită să îi facă dosare lui Liviu Dragnea pentru a-l presa, a-l şantaja să renunţe la funcţia de premier”, declara atunci Sebastian Ghiţă la postul pe care îl controlează.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed