Autor: Ioana Erdei | Sursa: Standard.ro | Publicat: 18 iun 2008, 00:00
“Agricultorul european isi deconteaza eliminarea taxelor din subventia la hectar, care acopera aproximativ 80% din pretul de productie, insa, la noi, subventia este de trei ori mai mica. Eliminarea acestor taxe ar insemna ca aproape jumatate din lucrarile de baza si productiile din aceasta toamna nu vor putea fi efectuate”, a precizat Viorel Matei.
Anul acesta s-au cultivat 2.000 de hectare de grau si 400.000 de hectare de orz, a adaugat Viorel Matei. Potrivit acestuia, din cauza crizei mondiale a cerealelor, Germania si Austria au contractat toata productia de grau a Ungariei din acest an, cu 200 euro/tona. Productia medie anuala de grau a Ungariei este de 2,7 milioane de tone.
Romania si Franta s-au opus propunerii de a prelungi cu un an perioada in care sunt scutite de taxe importurile de cereale din tarile din afara Uniunii Europene, intrucat decizia ar afecta negativ piata romaneasca, punand presiune asupra preturilor, a declarat Daniel Velicu, consilier in Ministerul Agriculturii, citat de Mediafax.
Comisarul european pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel, a propus, saptamana trecuta, Comitetului de Gestiune pentru Cereale prelungirea perioadei in care taxele la importul de cereale din tari terte sunt suspendate, pana la 30 iunie 2009, ca urmare a situatiei in continuare dificile de pe piata cerealelor si a preturilor ridicate. Romania a votat impotriva propunerii, pentru ca ar afecta negativ piata romaneasca, expusa in mod special la importuri din state terte precum Rusia, Ucraina, Republica Moldova, din cauza pozitiei geografice.
“Romania a considerat ca aceasta masura se aplica inainte ca presupusele cauze sa-si faca efectul, pentru ca nu se cunoaste, deocamdata, nivelul productiei din acest an. Unele state au cerut amanarea deciziei pana in septembrie-decembrie, dupa perioada de recoltare. Data trecuta, decizia a fost luata dupa ce se cunosteau recoltele si stocurile”, a declarat Daniel Velicu. Totodata, Romania nu ar fi avantajata de facilitarea importurilor din tari terte, fiindca o crestere semnificativa a ofertei ar putea pune presiune pe preturi, mai ales in conditiile in care productia de cereale din acest an este estimata la un nivel ridicat, comparativ cu anul trecut.
“Din punct de vedere al pozitiei geografice, fiind in zona Marii Negre, suntem cei mai expusi la aducerea unor importuri din state terte ca Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Kazahstan. Suntem cel mai aproape, suntem primii unde pot aduce, costurile de transport sunt mici, iar venirea unor cantitati considerabile ar putea pune presiune asupra pretului si influenta in mod direct veniturile fermierilor.
Orice semnal pe piata noastra, mai ales in perioada inceperii recoltarii, poate pune presiune pe pret”, a spus Velicu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!© 2010 MONEY.RO – Marcă a Radio TV Global Network. Toate drepturile rezervate
Vot: 0,0 din 0 voturi