'Înmatriculările de persoane fizice şi persoane juridice la finalul lunii martie erau de 32.335, în creştere cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. În ceea ce priveşte suspendările, avem 6.149, în creştere cu 42,7%, la dizolvări sunt 10.453, cu 92,65% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar la radieri - 38.648, în creştere cu 89,58%. La insolvenţă, avem 2.304 companii, în scădere cu 20,11%. Dacă ne uităm pe două chestiuni majore - dizolvările şi radierile - vedem o creştere de aproape 100%. Statistica nu arată o problemă a insolvenţei, dar ceea ce trebuie să ne îngrijoreze sunt dizolvările şi radierile', a afirmat, marţi, Jianu, într-o conferinţă pe teme economice.
Reprezentantul IMM-urilor a prezentat şi alte probleme cu care se confruntă mediul de afaceri din România, printre acestea fiind menţionate discuţiile cu privire la Legea salarizării în sectorul bugetar.
'Noi am cerut foarte clar ca aceasta să aibă în prim plan creşterea economică şi de unde vin resursele pentru a plăti salariile sporite. Să nu asistăm la o debalansare în economie şi să devină mai interesant să lucrezi la stat decât în privat', a subliniat Jianu.
De asemenea, el a propus ca sistemul de impozitare a clădirilor nerezidenţiale să revină la formula din vechiul Cod Fiscal, pentru că, deşi noul sistem are şi efecte benefice, s-a trecut dintr-o extremă în alta, iar acum sunt afectaţi contribuabilii oneşti.



