Raport SRI: Profilul României ca posibilă ţintă a atacurilor teroriste a crescut

Raportul de activitate al SRI pe 2014 arată că au fost proliferate acte de corupţie derulate, cu predilecţie, de persoane din administraţia publică, acţiunile abuzive ale unor decidenţi locali în beneficiul personal sau de grup fiind potenţate de conexiunile cu exponenţi ai lumii interlope.

„Disfuncţiile socio-economice au fost potenţate de proliferarea actelor de corupţie derulate de persoane sau grupuri de interese cu prejudicii semnificative asupra bugetului public ori a drepturilor cetăţeneşti şi intereselor naţionale de politică externă. Fenomenul s-a manifestat cu predilecţie în administraţia publică, subordonarea procesului decizional intereselor private afectând capacitatea de asigurare, la un nivel adecvat, a serviciilor publice. Acţiunile abuzive ale unor decidenţi locali în beneficiul personal sau de grup au fost potenţate de conexiunile cu exponenţi ai lumii interlope”, se menţionează în raportul de activitate al SRI aflat la Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.

Documentul precizează că funcţionari publici sau demnitari au fost semnalaţi ca fiind membri sau coordonatori ai unor reţele de criminalitate organizată.

Profilul României ca posibilă ţintă a unor atacuri teroriste a înregistrat o „relativă creştere” în cursul anului 2014, arată SRI, în raportul depus în Parlament cu privire la activitatea Serviciului, indicând ISIS drept principala ameninţare la adresa securităţii Europei.

Potrivit raportului de activitate al SRI pe anul 2014, riscurile teroriste la nivel naţional şi-au păstrat „cauzalitatea externă”, fiind legate de prelungirea instabilităţii în Nordul Africii şi accentuarea violenţelor în regiunea Siria-Irak. În acest context, principala ameninţare a fost Statul Islamic, ca „pol al jihadismului global”.

„Ascensiunea organizaţiei teroriste Statul Islamic/Daesh a reprezentant principala mutaţie la nivel global, gruparea generând creşterea ameninţării teroriste explicite la adresa comunităţii internaţionale, şi în particular a statelor occidentale, prin capacitatea de a atrage afilierea altor grupări teroriste, autonomie financiară şi utilizarea intensă a mediului virtual ca vector de propagandă”, atrage atenţia Serviciul Român de Informaţii.

mai multe, pe MEDIAFAX

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed