RATB se află pe marginea prăpastiei

”Din păcate, transportul public local din București nu se înscrie între prioritățile edililor Capitalei, iar Regia Autonomă de Transport București se confruntă cu probleme grave determinate de subfinanțarea cronică. Astfel, din cele aproximativ o mie de autobuze Mercedes, în circulație avem numai 676, restul de 324 fiind imobilizate cu diferite defecte tehnice. La tramvaie, dintr-un număr de 483 de vehicule parc inventar, avem în circulație 279, restul de 2014 fiind imobilizate. Situația este similară și la troleibuze, unde circulă numai 192 de vehicule din cele 297 existente”, a transmis Petrariu.

”În plus, ne confruntăm cu probleme grave legate de calea de rulare și rețeaua de contact. Din 146 de macaze stradale funcționează doar 32, unele fiind oprite, iar 84 sunt defecte, lipsind piesele originale mecanice și electrice’, a completat acesta.

Construcția de tramvaie este aproape abandonată, în condițiile în care parcul de tramvaie are o uzură medie de 82,97%, iar unele tramvaie au o vechime de peste 40 de ani, a mai precizat președintele executiv al STB.

”Uzina de reparații are capacitatea de a realiza cel puțin 10 tramvaie moderne anual, la un preț ce nu depășește un milion de euro. În anul 2013, din cauza fondurilor limitate alocate regiei, nu s-a fabricat decât un singur tramvai, iar în 2014 au fost fabricate două tramvaie. În ceea ce privește troleibuzele, în ultimii ani nu a fost achiziționat niciun astfel de vehicul, uzura la troleibuzele existente fiind de peste 92,99%. În ultimii ani, condițiile de muncă s-au înrăutățit constant la nivelul RATB, iar angajații au salariile înghețate la nivelul anului 2010. Mai mult, orele lucrate suplimentar nu sunt plătite”, a mai spus Petrariu.

Liderul sindical le-a cerut autorităților să se implice urgent în remedierea problemelor cu care se confruntă regia de transport bucureșteană.

”Somăm în mod public atât membrii Consiliului General al Municipiului București (CGMB), cât și pe primarul general Sorin Oprescu, să-și precizeze poziția cu privire la deciziile legate de RATB. Dorim să fim consultați în calitate de sindicat reprezentativ în cadrul RATB, pentru a putea în felul acesta dezamorsa starea tensionată în rândul salariaților. Autoritățile trebuie să ia măsuri urgente, pentru a putea fi evitate acțiunile extreme de protest, care pot genera un conflict de muncă ce ar afecta cetățenii Capitalei. Una dintre primele măsuri trebuie să vizeze adoptarea bugetului de venituri și cheltuieli (BVC), știut fiind faptul că în perioada 2009 — iunie 2004 RATB a funcționat prin intermediul unor BCV care nu au fost aprobate de CGMB. Excepție face BVC 2013, a încheiat Vasile Petrariu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed