Război în PSD: Aproape 60 de primari PSD cer retragerea delegării lui Chirica din funcţia de lider interimar

 

Un număr de 56 de primari din cei 62 ai PSD din Iaşi au semnat o scrisoare în care îşi arată susţinerea faţă de Guvernul Grindeanu şi faţă de conducerea centrală a PSD.

 

Totodată, semnatarii scrisorii solicită Biroului Permanent Naţional al PSD retragerea delegării lui Mihai Chiria din funcţia de preşedinte interimar al PSD Iaşi.

 

Scrisoarea a fost semnată şi de preşedintele executiv al PSD Iaşi, Maricel Popa, preşedinte al Consiliului Judeţean.

 

De asemenea, trei parlamentari social-democraţi – Vasile Câtea, Victorel Lupu şi Vasile Axinte – au semnat scrisoarea, iar potrivit unor surse din cadrul PSD ar urma să semneze şi parlamentarii Camelia Gavrilă şi Silviu Macovei.

 

Mihai Chirica a declarat, la rândul său, că unele semnături din scrisoare sunt false şi că „se simte influenţa lui Codrin Ştefănescu în filiala Iaşi”.

 

Întrebat de jurnalişti dacă intenţionează să îşi retragă declaraţiile din ultima vreme, Chirica a răspuns: „Mai bine mor”.

 

Mai multe organizaţii locale ale PSD au solicitat, zilele trecute, excluderea, în Comitetul Executiv Naţional, a lui Mihai Chirica.

 

Marţi, 27 de primari PSD din judeţul Iaşi semnaseră o scrisoare deschisă prin care se deziceau de Chirica, în vreme ce membrii Organizaţiei Municipale a PSD Iaşi au transmis că îl susţin pe edil.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed