Procesul de recrutare se complică, cel puţin din punct de vedere al angajatorilor. Aceştia nu vor mai avea la dispoziţie termenul de 20 de zile pentru a înregistra la Inspectoratul de Muncă contractele noilor angajaţi. Potrivit deciziei guvernului, aceste proceduri se vor face înainte de prima zi de lucru. Cei mai afectaţi sunt angajatorii care au activităţi în alte localităţi.
"Daca ai pe cineva în Oradea şi tu ai procesul de recrutare centralizat, este dificlă partea de transmisie, de primire în timp a contractelor semnate", spune Csaba Gergely, preşedinte HR Club.
Preşedintele HR Club crede că măsura nu va avea efectul scontat de guvern.
"Nu cred că cei care până acum lucrau fără forme legale, vor lucra de acum încolo cu forme legale. Tot pe cel care vrea să fie în regulă cu legislaţia îl va afecta", spune Csaba Gergely.
Noile prevederi sunt cuprinse într-o hotărâre elaborată de Ministerul Muncii şi aprobată vineri de Executiv. Decizia va intra în vigoare la zece zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.
ITM cere înregistrarea contractelor de muncă ale noilor salariaţi cu o zi înainte de începerea activităţii (VIDEO). Cum comentaţi?
Publicat la 18.01.2010, 11:46:52
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
