Restanţieri la bănci, lăsaţi fără niciun ban în conturi

Zoia Bărbulescu a rămas fără niciun ban din pensie după ce dosarul ei de credit a ajuns la executorii judecătoreşti.

Fără să mă înştiinţeze, ei mi-au blocat contul. Au oprit toată pensia integral, două luni, până eu i-am acţionat în instanţă”, spune Zoia Bărbulescu.

Femeia a fost avertizată că toţi banii găsiţi în conturile din diferite bănci vor fi folosiţi pentru acoperirea datoriei. Era vorba inclusiv de sumele provenite din pensiile viitoare.

Legea spune însă altceva. Pentru o singură datorie, proprirea se poate face doar pentru o treime din venit. Restul sumei trebuie să rămână la dispoziţia datornicului.

Executorii judecătoreşti recunosc însă că, în realitate, sumele sunt mai mari, pentru că ajung să fie blocate chiar şi alocaţiile pentru copii sau diurnele.

Banca efectiv înfiinţează poprire pe toate sumele care sunt în cont, pentru că banca nu face distincţie şi atunci executorul trebuie să revină cu o precizare”, explică Mihai Jurchescu, executor judecătoresc.

În acest caz, tot datornicul este pus pe drumuri. El trebuie să facă o contestaţie la executarea silită în termen de la 15 zile de la primirea somaţiei. Iar cei care au mai multe conturi deschise riscă să plătească datoria de mai multe ori. Avocaţii estimează că peste 150.000 de români au ajuns să fie executaţi silit.

Dacă împrumutatul nu merge şi nu face o reclamaţie către executorul judecătoresc şi către bancă, acele sume sunt poprite în continuare, iar la sfârşitul lunii, când practic ar trebui să-şi ridice salariul, se trezeşte că, de fapt, nu are niciun fel de salariu”, spune avocatul Adrian Cuculis.

Peste 700.000 de români au ajuns să aibă restanţe la bancă în valoare de aproape 12 miliarde de lei. Cea mai mare sumă, de peste 8 miliarde de lei, trebuie recuperată de la restanţierii cu datorii mai vechi de trei luni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed