Resursa internă, fără impact: carburanţii fără taxe sunt mai scumpi în România decât în state fără resurse. Ce idei pentru ieftinirea motorinei are Consiliul Concurenţei

0

În vara acestui an, preţurile fără taxe ale carburanţilor din România erau mai mari faţă de media europeană. Astfel, ben­zina şi motorina fără taxe de la pom­pele petroliştilor de aici erau mai scumpe decât cele vândute în Austria, o ţară cu resurse neglijabile de petrol, lucru care dovedeşte că producţia internă aduce puţine avanta­je consu­ma­torului final în ceea ce priveşte pre­ţul. Creşterea competiţiei în acest sector de aproape 10 miliarde de euro ar fi una dintre soluţiile care ar putea reduce preţurile, iar Consiliul Con­curenţei are câteva idei.

 

„La data de 4 iulie 2016, preţurile practicate în România pentru benzină şi motorină fără taxe erau peste nivelul mediu practicat în Uniunea Europeană. Totuşi, preţurile practicate în România pentru motorină şi benzină cu taxe erau sub nivelul mediu practicat în Uniunea Euro­peană“, se arată în ra­portul anual pe care Con­siliul Concu­renţei îl face asupra celor mai impor­tante sec­toare de activitate din România.

 

Problema ridicată de Con­siliul Concurenţei nu reprezintă neapărat o noutate, dar în ciuda acestui lucru explicaţiile din partea companiilor petroliere nu au „elucidat“ niciodată pe deplin acest mister.

 

În România, mai bine de o trei­me din cerere este acoperită prin producţia locală, reali­zată aproape în între­gime de Petrom, singurul produ­cător autoh­ton de petrol şi gaze. Preţul fără taxe al unui litru de motorină include toate costurile legate de obţinerea acestuia, achiziţia petrolului, costurile legate de pro­ce­sare, trans­portul până la pompe, cheltuielile cu salariile angajaţilor şi desigur marja de profit pe care şi-o aplică fiecare companie petrolieră în parte.