În plină criză, cea mai mare economie naţională din UE creşte, crează noi locuri de muncă, îşi reduce deficitul. Se vorbeşte deja de mai multă vreme de "modelul german". Care sunt tainele sale?

Succesul unei economii naţionale depinde de obicei într-o oarecare măsură de ordinea stabilită pentru sectorul economic, fiindcă aceasta creează condiţiile-cadru, în limitele cărora se desfăşoară activităţile economice. În Germania, această ordine poartă denumirea de "economie socială de piaţă". Pe de-o parte, ea se bazează pe concurenţa capitalistă, dar pe de altă parte îi oferă statului posibilitatea de a impune corecturi sociale, scrie publicația germană Deutsche Welle. Sistemul îşi are obârşia în a doua jumătate a secolului XIX.

 

 

Potrivit lui Werner Schreiber, fost ministru al Protecţiei Sociale în landul federal Saxonia Anhaltină, cancelarul de atunci, Otto von Bismarck, "supranumit de contemporanii săi "cancelarul de fier", a făcut posibile legile de protecţie socială, prin înfiinţarea caselor de pensii şi a asigurărilor de sănătate."

 

 

Aceste sisteme, preluate între timp de numeroase ţări ale lumii, funcţionează în regim de paritate, adică jumătate din costuri sunt suportate de angajat, iar cealaltă parte de angajator. Acest principiu constituie şi astăzi nucleul legislaţiei sociale din Germania , extinsă după ultima conflagraţie mondială, în aşa fel încât să cuprindă şi protecţia şi stimularea familiei, acordarea ajutoarelor sociale şi multe altele. Parte integrantă a economiei sociale de piaţă este şi autonomia tarifară, explică Schreiber. " Aceasta înseamnă că sindicatele şi patronatul negociază singure salariile, fără un amestec din partea statului", a spus el.

 

 

Relaţiile de parteneriat dintre sindicate şi patronat au scutit în ultimele decenii Germania de grave conflicte de muncă, ceea ce constituie un alt avantaj considerabil.

 

 

Într-o perioadă în care şomajul a crescut la un nivel fără precedent în ţările vecine, Germania consemnează o adevărată minune în domeniul ocupării forţei de muncă. În prezent, 42 de milioane de oameni au job, mai mult decât oricând în istoria RFG. Acest succes se datorează şi reformelor înfăptuite sub genericul Agenda 2010, în urmă cu 10 ani. Uli Brückner, profesor la Stanford University a declarat: "Un avantaj considerabil a fost crearea unui sector cu salarii reduse, flexibilizarea şi dereglementarea pieţei muncii. Aceasta a stimulat apariţia unor noi locuri de muncă, dar a şi făcut posibilă apariţia a numeroase slujbe foarte prost plătite", a spus el.

 

 

 

Şi, în vreme ce rotiţele dinţate din domeniul politic mai scârţâie din când în când, ingineria germană propriu-zisă ocupă un loc de frunte la nivel mondial. În fiecare an, aproximativ 100.000 de noi ingineri şi specialişti în ştiinţe exacte îşi fac intrarea pe piaţa muncii, venind direct de pe băncile uneia din cele 200 de facultăţi tehnice ale ţării. Nivelul ridicat al productivităţii este asigurat în Germania în egală măsură de muncitorii fără studii, dar cu calificare temeinică. Această realitate se datorează mult lăudatului sistem dual de educaţie, construit pe temelia breslelor medievale. Tinerii care nu urmează studii superioare au posibilitatea să înveţe meserie practică în fabrici şi cunoştinţe teoretice în şcolile profesionale.

 

 

O garanţie pentru succesul economiei germane este tehnologia de vârf. Ţara este practic condamnată la inovaţie fiindcă nu dispune de bogăţii notabile de sol şi subsol. 11 la sută din angajaţii germani lucrează în industria de vârf, ceea ce constituie cu mult peste media la nivelul UE. În plus, Germania cheltuie anual 70 de miliarde de euro pentru cercetare. Nicio altă ţară europeană nu investeşte atât de mult în acest domeniu.