Rezumat bursier: Cele mai multe companii au închis pe verde

Sursa: Tmctv.ro | Publicat: 11 aug 2008, 17:34

Creşteri pe piaţa de la Bucureşti în prima şedinţă a săptămânii. Deşi indicele general al pieţei a închis în staţionare, cele mai multe companii tranzacţionate pe Bursă au marcat aprecieri. Investitorii s-au îndreptat în special către acţiunile din sectoarele bancar şi petrolier.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE BURSE


Debutul zilei a fost marcat de publicarea rezultatelor financiare ale BRD, cea de-a doua bancă din România şi a treia companie ca şi capitalizare de pe BVB . Scenariul a fost acelaşi ca în cazul Petrom. Deşi BRD a anunţat rezultate în creştere şi un profit istoric, acţiunile au avut o evoluţie negativă, aşteptările fiind mai ridicate decât cele raportate. Titlurile au pierdut în final 1,5%. Piaţa a fost ţinută în frâu de evoluţia BRD.

Indicele general a terminat la valoarea de vineri în comparaţie cu restul indicilor care au închis pe teritoriul pozitiv. Cel mai mult a câştigat ROTX, peste 1,5%, datorită acţiunilor Erste Bank care au constituit supriza plăcută a zilei.

Titlurile băncii austriece au debutat cu 3% mai sus iar pe final şi-au dublat câştigul la aproape 6%. Interesul pe Erste a fost sporit mai ales că banca a dominat lichiditatea în primele două ore, rulajele totale fiind de 2,6 milioane de lei..

În partea a doua a şedinţei, titlurile petroliere au intrat şi ele în prim plan. Petrom a urcat pe prima poziţie în topul lichidităţii cu volume de 3,2 milioane de lei iar Rompetrol Rafinare a înregistrat o creştere la nivelul cotaţiei de 5,6%.

SIF-urile nu s-au văzut în piaţă, volumele fiind extrem de reduse. Chiar şi SIF Transilvania care a avut transferuri importante săptămâna trecută abia a intrat în topul lichidităţii pe poziţia a patra cu 1,4 mil de lei şi o închidere în staţionare. Pe un interes redus, restul sif-urilor au urcat în medie cu 0,7%.

Una dintre cele mai vizibile scăderi de peste 7% au avut acţiunile Amonil după ce profitul din primul semestru a fost sub aşteptările pieţei. Regresul acţiunilor Amonil a tras în jos şi cotaţia titlurilor Azomureş. În aşteptarea datelor financiare acestea s-au ieftinit cu peste un procent.

Pe segmentul Rasdaq, lichiditatea a fost în scădere de 600 de mii de euro. Acţiunile Remarul au fost cele mai tranzacţionare şi au închis cu o creştere de aproape 3%.
Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
Taguri:
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!