România ar putea vinde anul viitor o participaţie în Rompetrol Rafinare

Guvernul vrea să obţină cel puţin 200 milioane de dolari din vânzarea a 26,7% din acţiunile Rompetrol Rafinare SA iar licitaţia va fi realizată astfel încât să fie în conformitate cu reglementările UE, după semnarea memorandumului cu KMG privind vânzarea acţiunilor, în 2013. Executivul intenţionează de asemenea să ajute KMG să înfiinţeze un fond de investiţii pentru a finanţa proiectele în România, în următoarele nouă luni, a declarat Gerea într-un interviu acordat luni la Bucureşti. Statul intenţionează să-şi păstreze o participaţie de 18% în rafinărie, după licitaţie.

‘KMG este foarte interesată în extinderea afacerilor în România şi crearea unui fond de investiţii’, a explicat oficialul român.

Pe de altă parte, în septembrie, Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte KMG International, arăta că reprezentanţii KMG International sunt hotărâţi să îşi onoreze angajamentele faţă de statul român în privinţa Rompetrol Rafinare, iar privatizarea a 26,69% din rafinăria de la Petromidia ar putea avea loc în prima parte a anului viitor.

Zhangulov a subliniat că vânzarea de acţiuni deţinute de Guvern, reprezentând un pachet de 26,69% din Rompetrol Rafinare, este gestionată de Ministerul Energiei prin intermediul unei agenţii speciale care trebuie să îndeplinească anumite criterii, iar întregul proces trebuie să se supună prevederilor impuse de legislaţia românească cu privire la privatizarea prin licitaţie publică.

Reprezentanţii KMG International au avut luna trecută noi discuţii cu autorităţile române pe marginea Memorandumului de Înţelegere privind Rompetrol Rafinare.

Memorandumul încheiat la data de 15 februarie 2013 reglementează termenii generali ai unei tranzacţii complexe între statul român şi The Rompetrol Group, deţinut de grupul KazMunayGas, care este structurată pe patru componente majore: un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group sau a unei societăţi afiliate acesteia a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare, deţinut în prezent de Ministerul Energiei, la un preţ minim garantat de 200 milioane dolari; o garanţie de menţinere de către statul român a unei participaţii nediluate de 18% din capitalul social al RRC pe o perioadă de trei ani; constituirea unui fond de investiţii sub forma unei societăţi pe acţiuni, care va investi în proiecte energetice din România; ca o premisă a implementării tranzacţiei vor trebui încetate toate litigiile şi măsurile administrative iniţiate de MFP împotriva RRC, ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor deţinute de statul român şi nerăscumpărate de RRC până la scadenţă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed