România, pe ultimul loc la investiții străine

Sunt concluziile unui studiu realizat anul acesta pentru perioada 2008 – 2015. Valoarea investițiilor pe locuitor este în Cehia 9.703 euro/locuitor, Ungaria 8.386 euro/locuitor, Bulgaria 5.270 euro/locuitor, România 3.130 euro/locuitor.

Chiar şi aşa, până în prezent, stocul total al investiţiilor străine directe a ajuns la aproape 70 miliarde de euro, iar investitorii străini angajează în total o treime dintre angajaţii din sectorul privat, undeva la 1,2 milioane de oameni direct.

Pe lângă asta, sunt multe slujbe care depind indirect de aceste investiţii străine.

Dorel Paraschiv, rectorul-adjunct de la ASE Bucureşti, spune că punctele atractive în România ar fi fiscalitatea și forţa de muncă bine formată, la un preţ corect”.

Punctul major, punct slab, ar fi lipsa de infrastructură motiv pentru care unele investiţii ne ocolesc.

Conform unui studiu recent, investiţiile companiilor cu capital străin sunt de cel puţin două ori mai mari pentru fiecare angajat iar productictivitatea muncii este şi ea de două ori mai mare în companiile cu capital străin. De asemenea, în medie, salariile sunt duble în multinaţionale faţă de companiile străine, deşi profitabilitatea este mai mică.

„Cifra de afaceri a membrilor noştri reprezintă mai mult de 25% din PIB-ul acestei ţări”,  spune Eric Stab, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini.

Cele mai atractive domenii pentru investitorii străini sunt, dacă ne uităm la cifra de afaceri, energia, retailul şi industria auto.

În ceea ce priveşte ţările de origine ale investitorilor, pe primul loc în top se află Olanda, țară preferată de multe companii, chiar şi româneşti, care se duc să îşi înregistreze firma acolo pentru fiscalitatea prietenoasă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed