Roşia Montană, inclusă în programul de guvernare

Autor: Simona Dobre | Sursa: Business Standard | Publicat: 21 dec 2009, 00:00

Ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu, a declarat vineri că susţine proiectul minier de la Roşia Montană şi că îl va include în viitorul program de guvernare. “Vreau ca acest proiect să înceapă cât mai curând posibil, cu actualul investitor, compania canadiană Gabriel Resources”, a precizat Adriean Videanu.
0
comentarii

Vot: 0,0 din 0 voturi

ARTICOLE PE ACEASTA TEMA

ARTICOLE POLITICA SI ADMINISTRATIE

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt statul român, prin compania minieră Minvest Deva, cu 19,3 %, Gabriel Resources, cu 80%, şi alţi acţionari minoritari, cu 0,7%. Gabriel Resour­ces este o companie minieră cu sediul în Canada şi listată la bursa din Toronto, până în prezent investind în România peste 350 milioane de dolari prin Roşia Montană Gold Corporation, pentru dezvoltarea proiectului minier Roşia Montană. Directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, a spus despre declaraţia lui Videanu de a include Roşia Montană în viitorul program de guvernare că este “un semn de normalitate”, într-un moment în care statul are nevoie să-şi valorifice resursele pentru depăşirea crizei financiare. “Proiectul Roşia Montană promovează interesele economice ale României, respectă foarte strict legislaţia română şi europeană, creează premise solide pentru dezvoltarea durabilă a zonei şi urmează să pună în valoare patrimoniul cultural unic din Roşia Montană. În total, Proiectul Roşia Montană aduce României 4 miliarde de dolari, din care 1,8 miliarde de dolari vor intra la bugetul de stat sub formă de dividende, taxe, redevenţe miniere şi impozite, iar alte 2,2 miliarde de dolari vor fi direcţionate către furnizori români”, a spus directorul general al RMGC, Dragoş Tănase.

Potrivit unor surse din Ministerul Economiei, planul lui Adriean Videanu de restructurare a sectorului energetic de stat în două companii rămâne în picioare, iar până pe 20 ianuarie este aşteptată apariţia primei societăţi de acest fel. Cei doi giganţi energetici de stat ar urma să fie coordonaţi, cel puţin în primă instanţă, de directorii generali ai CE Craiova, Constantin Bălăşoiu, şi Hidroelectrica - Mihai David.

Daca ti-a placut articolul, urmareste MONEY.ro pe FACEBOOK!
 

0
COMENTARII
ADAUGA UN COMENTARIU
scrie un comentariu nou.
Nume*
Email*
Subiect*
Mesaj*
Cod*

IMPORTANT

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate. Money.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

 
 
 
 
 
 

CE RECOMANDA PRIETENII TAI PE FACEBOOK

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!