Rusia își amplasează nave de război în alertă în vestul Crimeei anexate

0

Kievul a început joi să efectueze teste de rachetă, prevăzute pentru o perioadă de două zile, înfuriind Rusia, care şi-a plasat forţele în domeniul apărării antiaeriene în alertă ridicată şi care şi-a exprimat speranţa ca aceste exerciţii să nu perturbe zboruri internaţionale.

 

 

„Nave de război din cadrul Flotei la Marea Neagră (…) au ocupat poziţii în apropiere de coasta de vest a Crimeei pe timpul testelor de rachete ucrainene, în perioada 1-2 decembrie”, a declarat o sursă militară din Crimeea pentru RIA, citată de news.ro.

 

„Unităţi de apărare antiaeriană au fost plasate în stare de alertă ridicată. Echipamentul lor este conceput în primul rând să doboare rachete grele antinavă şi rachete de croazieră. Împreună cu unităţi din cadrul apărării antiaeriene terestre din peninsulă, navele au ridicat un scut practic impenetrabil în faţa rachetelor inamice”, adaugă această sursă.

 

 

Vladimir Krijanoveski, un oficial ucrainean militar, a declarat anterior, joi, pentru postul de televiziune 112 că aceste exerciţii au început şi că totul decurge fără probleme.

 

 

„Testele sunt efectuate în conformitate cu dreptul internaţional”, a declarat Krijanovski.

 

 

El a precizat că aceste exerciţii au loc la cel puţin 30 de kilometri depărtare de spaţiul aerian al Crimeei.

 

 

„Astfel este nedrept ca Ucrainei să i se adreseze reproşuri”, a adăugat el.