Ruşii se joacă de-a războiul în estul Ucrainei

0

„Suntem la debutul unui exerciţiu de mare amploare – Caucaz 2016. Un exerciţiu notificat, dar care, conform observaţiilor de la ediţiile anterioare, este un exerciţiu anual pe care îl desfăşoară forţele armate ruse. Este însoţit de exerciţii complementare, auxiliare care nu sunt notificate. Suntem preocupaţi de scenariile care se exersează şi de faptul că o serie de aplicaţii au loc în proximitatea zonei de instabilitate din estul Ucrainei”, a declarat Mihnea Motoc.

 

Ministrul Apărării a declarat că au existat în premieră exerciţii militare ruseşti, în estul Mediteranei, care au avut o dezvoltare ofensivă şi că aceste lucruri nu au cum să nu îngrijoreze România.

 

„Nu suntem nici noi, nici NATO, nici Uniunea Europeană în postura în care să respingem dialogul sau cooperarea cu Federaţia Rusă”, a completat Motoc.