S-a furat un episod din GAME OF THRONES. Reacția HBO

0

HBO nu a precizat natura continuturilor piratate in urma acestui atac cibernetic, dar a dezvaluit intr-o declaratie transmisa pentru AFP ca printre fisierele furate se afla programe difuzate de acest post TV.

„Colaboram cu autoritatile si cu companii externe specializate in securitatea online”, au declarat reprezentantii postului HBO, parte a grupului Time Warner.

Intr-un mesaj intern consultat de AFP, CEO-ul postului, Richard Plepler, i-a asigurat pe angajatii HBO ca managerii si echipele tehnice „lucreaza fara incetare pentru protejarea intereselor noastre colective”.

„Eforturile desfasurate la nivelul mai multor servicii sunt pur si simplu herculeene”, a spus Richard Plepler.

Potrivit mai multor publicatii americane, piratii cibernetici au furat episoade noi din serialele „Ballers” si „Room 104”, dar si scenariul celui de-al patrulea episod din cel de-al saptelea sezon al serialului „Game of Thrones”, care inca nu a fost inca difuzat de postul american.

Mai multi jurnalisti americani au primit zilele trecute un mesaj electronic expediat de la o adresa online ramasa neidentificata, in care se afirma ca „cel mai mare furt digital” era „in plina derulare”. In mesaj destinatarilor li se propuneau contra cost continuturi inedite din „Game of Thrones”.