Salariu de bancher de top: 37.000 euro net pe luna

0

Venitul anual încasat de Manea la BCR apare în declaraţia sa de avere pe care a publicat-o, conform legii, ca urmare a faptului că a fost timp de câteva luni membru în consiliul de administraţie al companiei de stat Romgaz. Documentul a fost completat pe data de 18 februarie 2015.

Manea a ocupat funcţia de administrator la Romgaz de la finalul lunii iulie până în decembrie anul trecut, când a renunţat la această poziţie.

Sergiu Manea ocupă din 2012 funcţia de vicepreşedinte executiv trezorerie, pieţe de capital& Group Large Corporates şi este Membru al Comitetului Executiv în cadrul BCR. Anterior, el a lucrat timp de şapte ani în Viena, unde a lucrat pentru bănci precum Bank Austria Creditanstalt sau UniCredit. În perioada 2010- 2012, Manea a fost partener la o firmă austriacă de asset management şi consultanţă financiară (Ithuba Capital).

Anul trecut, BCR a avut active în valoare 61 de miliarde de lei şi pierderi de 2,8 miliarde de lei pe fondul creşterii provizioanelor.