x


  • EUR
    4.5816
    USD
    3.9104
  • 33° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    29 km/h
    Umiditate

    16%
    Presiune

    34067 hPa
string(7) "gadgets"

Samsung a oprit complet producţia telefoanelor Galaxy Note 7

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd, cel mai mare producător mondial de smartphone, a anunţat marţi că a oprit complet producţia de telefoane Galaxy Note 7, din cauza riscului de explozie a dispozitivului, informează AFP şi Reuters.

Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 11.10.2016, 13:31 | Actualizat: 11.10.2016, 13:31

‘Recent am reajustat volumul producţiei pentru a permite o anchetă exhaustivă şi un control al calităţii, însă în condiţiile în care securitatea consumatorului este prioritatea noastră numărul unu, am ajuns la o decizie finală de a opri producţia de Galaxy Note 7′, a informat Samsung într-un comunicat de presă.

Anterior, Samsung a cerut tuturor operatorilor de telefonie mobilă să oprească de la comercializare Galaxy Note 7, atât dispozitivele originale cât şi cele destinate a le înlocui, şi totodată a cerut utilizatorilor acestui dispozitiv să îl închidă din motive de siguranţă.

Samsung a început să comercializeze ‘phableta’ (terminal de talie medie între smartphone şi tabletă n.r.) Galaxy Note 7 la data de 19 august însă în luna septembrie a fost nevoit să anunţe retragerea de pe piaţă a 2,5 milioane exemplare, după mai multe incidente în care bateria acestui telefon a luat foc. Ulterior, grupul sud-coreean a decis să înlocuiască dispozitivele vândute deja la nivel mondial, dar săptămâna trecută au apărut informaţii că şi dispozitivele de înlocuire au luat foc.

Problemele cu bateriile celui mai nou telefon riscă să afecteze reputaţia şi profitul Samsung într-un moment în care firma sud-coreeană se confruntă cu o concurenţă crescută din partea Apple pe segmentul high-end precum şi din partea rivalilor chinezi pe segmentul telefoanelor ieftine. Dispozitivele mobile asigură cea mai mare parte a profiturilor Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, chipuri de memorie şi televizoare. AGERPRES