SCANDAL la Spitalul Colentina. Medic: Managerul mi-a răspuns că binele pacienţilor este o lozincă

0

„Eu sunt neurochirurg şi ce ştiu eu să fac este să operez şi să consult pacienţi.. În rest, ar fi o pierdere de şansă pentru pacienţii mei să-mi ocup timpul cu legi, acte şi aranjamente între cele două secţii. În luna decembrie, am făcut solicitare împreună cu alţi colegi de la alte secţii pentru posturi, dar care au fost aprobate doar pentru neurochirurgie, adică pentru doi colegi neurochirurgi, însă pentru ceilalţi colegi, demersurile au fost blocate” a declarat pentru MEDIAFAX, Ionuţ Gobej, medic neurochirurg, Spitalul Colentina.

 

De aproximativ trei ani, doctorul Ionuţ Gobej operează la Spitalul Colentina. În 2014, a plecat de la Spitalul Marie Curie pentru a construi secţia de neurochirurgie în care a salvat sute de vieţi. Acum, simte că toate eforturile lui au dispărut odată cu schimbarea conducerii.

 

„Activitatea în blocul operator nu se mai poate desfăşura în condiţii normale după ora 15. Situaţia aceasta ne-a adus în momentul în care am cerut ajutorul managerului. Mi-a răspuns că binele pacienţilor este o lozincă. În momentul ălă, am ajuns la concluzia că orice dialog pentru a rezolva această situaţie cu doamna manager va fi sortit eşecului. Am considerat că singura cale de rezolvare a acestei situaţii este de a mă adresa public. Mi-a crescut un pic tensiunea, am ridicat un pic tonul şi i-am replicat că pentru pacienţii mei şi pentru a-mi desfăşura activitatea voi face orice îmi stă în putere şi voi lupta până la ultima picătură de sânge” povesteşte Ionuţ Gobej.

 

Din cauza lipsei de personal, pentru operaţiile lungi, care necesită mai mult de 12 ore de stat în blocul operator, medicii caută cu disperare personal.

 

 

„Toţi colegii noştri, cum aud că există o persoană interesată, fie asistent, brancardier, infiermier sau medic să se alăture echipei ne spun. Până în ianuarie 2017, erau încadraţi în muncă, ţinând cont că schemele de personal erau incomplete în cele două secţii. Cred că la ATI, personalul este undeva la jumătate faţă de necesar. Este important de ştiut că medicii din echipa noastră nu primesc atenţii, astfel că nu putem să redistribuim aceste atenţii personalului pentru a îl motiva pentru a rămâne în plus peste program. În aceste condiţii, activitatea noastră va fi blocată şi mi se pare imoral şi în dezavantajul pacienţilor” explică Ionuţ Gobej.

 

„Deşi, în postarea mea de pe reţelele de socializare, am cerut demisia doamnei manager, de fapt, nu este ceea ce mă interesează. Ceea ce mă interesează este ca echipa noastră să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii normale, indiferent de conducerea spitalului. Noi nu avem parti-pris-uri, în viaţa publică suntem absolut independenţi politic. Ne interesează sprijinul spitalului”, mai adaugă neurochirurgul Ionuţ Gobej.

 

Şefa secţie de hematologie a spitalului, Mihaela Andreescu, a scris pe Facebook că a aflat că lucrează „într-o secţie fantomă şi nesustenabilă”.

 

„Că am înţeles azi că tratez mortăciuni şi că nu prea are sens ce fac…Lucrez într-o «secţie fantomă şi nesustenabilă…» Ceea ce m-a necăjit aseară a fost discuţia cu un coleg în care am auzit a 5-a oară într-o săptămână că părerea colegilor din spital şi inclusiv a managementului este că tratăm cu costuri foarte mari, pacienţi terminali… Că secţia de hematologie este NESUSTENABILĂ!!!” a scris pe Facebook Mihaela Andreescu.

 

Un al medic al Spitalului Colentina explică situaţia din unitate, în condiţiile în care managerul doreşte să reducă numărul de paturi.

 

„Pacientul cu leucemie acută nou diagnosticat nu este un caz terminal. În acest moment, pe secţia de hematologie există 26 de pacienţi cu leucemie acută. Şi nu sunt terminali. Deci, din 2.600 de cazuri, anul trecut, au fost 76 de decese. E chiar aşa mult? Doamna manager a spus că sunt trataţi pacienţi care deja mor, pe bani foarte mulţi. Sunt 60 de paturi, adică o leucemie acută este suficient ca să destabilizeze o secţie. A spus că hematologia şi ATI au prea multe paturi” a declarat pentru MEDIAFAX, un medic al spitalului, care a preferat să rămână sub protecţia anonimatului.

 

Medicul mai mărturiseşte că nu înţelege problema legată de sustenabilitate, în condiţiile în care acest spital a avut exces bugetar.

 

„Nimeni nu ia în considerare că este unitate suport pentru urgenţe, a crescut finanţarea şi tocmai asta e scopul, să tratăm tot mai multe cazuri complexe ca să aducem finanţare. De ce nu se spune că spitalul, nicidecum nu era un dezastru, era pe exces bugetar de 11 milioane de lei”.

 

Luni a fost prima dată când managerul spitalului a convocat consiliul de administraţie, de la instalarea în această funcţie.